Paștele Blajinilor 2026, sărbătoarea străveche care urmează Învierii. Cine sunt blajinii și ce legende îi înconjoară

Paștele Blajinilor, o sărbătoare cu origini precreștine asociată Paștelui, este ținut în zona Moldovei din România și în Republica Moldova. Sărbătoarea are origini străvechi și este înconjurată de mituri.

Ouăle sunt din nou vopsite de cei care țin la tradiția Paștelui Blajinilor. Pixabay

La o săptămână după Paște, unele comunități din România și Republica Moldova sărbătoresc Paștele Blajinilor, o sărbătoare cu origini precreștine, dedicată pomenirii morților.

Dacă în Transilvania și Banat, „Ziua Morților” este sărbătorită în 1 Noiembrie, în regiunea Moldovei, o sărbătoare asemănătoare dedicată pomenirii morților este ținută de secole în lunea de după Duminica Tomii, la o săptămână de la Învierea Domnului. Uneori, sărbătoarea este ținută timp de mai multe zile.

Legenda blajinilor

Legenda care ar sta la originea Paștelui Blajinilor spune că, la începuturile creștinismului, „blajinii”, locuitorii unui sat izolat, așezat pe malul unui râu, ar fi fost luminați în credință, însă nu știau când trebuie să sărbătorească Învierea.

Departe de restul lumii și lipsiți de învățătură, oamenii încercau să țină legea creștinească după toată rânduiala, dar nu puteau afla data Paștelui, cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Din această neputință s-ar fi născut, potrivit tradiției, povestea care explică apariția Paștelui Blajinilor.

„La o depărtare destul de mare de satul acesta, către izvorul râului, se afla însă un orăşel, ai cărui locuitori erau mai de multă vreme într-ale credinţei şi învăţaţi în tainele religiei lui Hristos, poate chiar de pe timpul Sfinţilor Apostoli. Ca să poată fi de folos şi fraţilor lor care locuiau la o depărtare aşa de mare pe apa aceluiaşi râu, creştinii din acest orăşel, după ce ciocneau şi mâncau ouă roşii, ca de obicei în ziua Paştelor, aruncau cojile în apa râului. Cojile acestea ajungeau după o săptămână prin dreptul satului izolat şi depărtat de lumea creştină şi astfel înţelegeau şi „blajinii” noştri că trebuie să serbeze Paştele”, arăta Glasul Bucovinei, în 1928.

În unele sate se mai păstra pe atunci obiceiul de a se arunca în ape cojile de ouă roşii de la Paşti, amintind de tradiția „Paştelui blajinilor”.

Cine sunt blajinii

Potrivit etnologilor, blajinii sunt reprezentări mitice ale oamenilor primordiali, ale strămoşilor, şi sunt celebrați primăvara. Tradiţia populară i-a imaginat ca fiind oameni care trăiesc la hotarul dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, pe malurile Apei Sâmbetei, la vărsarea acesteia în Sorbul Pământului sau chiar sub pământ, informa etnologul Ion Ghinoiu.

Ca înfăţişare, sunt oameni de statură mică, umblă goi şi au corpul acoperit cu păr. Preocupările lor ar fi postul și rugăciunile pentru cei vii.

„Sunt oameni caracterizați prin bunătate și foarte evlavioși, despre care se crede că ar trăi la marginea pământului; sunt puși în legătură cu sărbătorirea Sfintelor Paști, pentru blajini aceasta căzând întotdeauna în lunea de după Duminica Tomii, aceasta din urmă situându-se la o săptămână după Duminica Paștelui; sunt cunoscuți și sub denumirea de Rohmani, Rocmani și Rogmani ”, arată Romulus Antonescu, în volumul „Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești”.

Termenul de blajin provine din slavă li ar însemna fericit, blând și ascultător. Unele legende arată că Blajinii sunt un popor de creștini, locuind goi pe o insulă, trăind printre livezile de pomi roditori și se hrănesc numai cu fructele acestora. Altele îi descriu ca fiind urmașii lui Set, al treilea fiu al lui Adam și al Evei, și că duc o viață cuvioasă și fericită, fiind incapabili să facă rău cuiva.

„Bărbaţii se întâlnesc cu femeile o dată pe an, la Paştele Blajinilor, pentru a face copii. Băieţii sunt crescuţi de mame până merg în picioare şi pot să se hrănească singuri, după care trăiesc în izolare şi asceză împreună cu bărbaţii. Sunt credincioşi, buni la suflet, blânzi şi înţelepţi, incapabili de a face rău, duc o viaţă austeră, cu posturi severe. Sunt însă oameni simpli, prostuţi, nu ştiu să calculeze sărbătorile, în special Paştele, pe care îl sărbătoresc cu o întârziere de opt sau mai multe zile, când văd că sosesc pe Apa Sâmbetei cojile de ou roşu aruncate special de gospodine pe apă în vinerea sau sâmbăta din Săptămâna Patimilor. Când văd cojile de ou în ţara lor îndepărtată, ei serbează acolo şi noi aici Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor”, atăta Ion Ghinoiu, în Dicţionarul de mitologie românească.

Sărbătoarea, explicată în popor

În timpul sărbătorii care urmează Duminicii Tomii, credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, se întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau în câmp. Sărbătoarea nu are o rânduială specifică bisericească, dar unele comunități din România și Moldova o păstrează cu stricteţe, dedicând-o celor pe care i-au pierdut. Conform altor tradiții, pomenile oferite apără pe cei care le fac de dureri de mâini și de picioare și asigură rodnicia câmpurilor.

„Creştinii din Basarabia explică acest obicei destul de frumos, zicând: «Noi — ca vii — am sărbătorit Sf. Paşti timp de trei zile cu multă bucurie şi veselie şi ne-am înfruptat cu prisosinţă din toate bunătăţile, întreaga Săptămână Luminată. Şi acum, cu dreptul, se cuvine ca măcar la începutul săptămânii a doua după Paşti să ne aducem aminte şi de cei morţi, ca să facă şi ei Paştele». Mulţi dintre creştinii care au terminat pasca şi ouăle roşii fac acum din nou pască anume pentru această zi a morţilor, ca să aibă cu ce merge la cimitir. Din cauza aceasta, unii au şi numit ziua de luni după Duminica Tomei: «Paştele blajinilor» — adică Paştele celor fericiţi, care au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci”, informa ziarul Glasul Bucovinei, în urmă cu un secol.

Unii istorici arătau că originea sărbătorii vine din credinţa creştinilor ortodocşi în Învierea cu trupul a tuturor celor ce au decedat dintre neamurile lor, în acest fel fiind explicat şi rostul parastaselor şi al pomenirilor făcute.

În unele sate din Bucovina femeile ieșeau prin lunci și dumbrăvi, cu pască, ouă roșii, miei fripți, slănină, rachiu fiert cu miere și vin, și petreceau toată ziua, uneori având cu ele și un taraf de lăutari; se credea că firimiturile căzute de la această masă sunt pentru cei decedați. Sărbătoarea mai este numită și Paștele Mic și Paștele Rohmanilor.