Parchetul CSJ pune bete-n roate PNA
0La nici doua saptamani dupa arestarea fostului consilier-expert guvernamental Fanel Pavalache - pentru trafic de influenta in legatura cu cazul Bancii Internationale a Religiilor (B.I.R.) -
La nici doua saptamani dupa arestarea fostului consilier-expert guvernamental Fanel Pavalache - pentru trafic de influenta in legatura cu cazul Bancii Internationale a Religiilor (B.I.R.) - Inspectoratul General de Politie a vrut sa puna la dispozitia Parchetului National Anticoruptie dosarul pe care il avea pe rol, privind falimentul B.I.R.. Politistii fusesera sesizati de catre membrii Comisiei pentru abuzuri din cadrul Camerei Deputatilor in legatura cu activitati nelegale ce ar fi fost comise, la declararea falimentului acestei banci, de mai multe persoane. Sesizarea a fost facuta in urma cu aproape un an de zile si, in tot acest timp, politistii IGP au lucrat sub supravegherea Parchetului Curtii Supreme de Justitie. Desi in dosar erau numite infractiuni de competenta Parchetului National Anticoruptie, atunci cand aceasta institutie a inceput sa functioneze, cauza nu s-a numarat printre cele cedate de Parchetul CSJ noilor luptatori impotriva coruptiei. Acest lucru nu s-a intamplat nici atunci cand politistii au cerut, negru pe alb, acest lucru. Raspunsul procurorilor de la "General" a fost inapoierea dosarului la IGP, pentru continuarea cercetarilor. Surse politienesti au precizat pentru Adevarul ca dosarul a fost inapoiat fara vreo ordonanta a procurorului prin care sa se motiveze refuzul declinarii competentei si fara vreo nota de indrumari din care politistii sa afle ce acte procedurale recomanda procurorii. Or, potrivit procedurii, emiterea unei ordonante era indispensabila, Parchetul CSJ trebuind sa se pronunte legal fata de propunerea IGP. Surse judiciare au aratat ca dosarul atat de controversat va putea fi totusi preluat de PNA, probabil in cadrul extinderii urmaririi penale dispuse de procurori cu privire la activitatea de lichidator judiciar a firmelor lui Pavalache. Din tara au sosit deja dosarele cerute de anchetatori privind privatizarea Ferom Tulcea si Galco SA Galati. Dupa cum evolueaza lucrurile in aceste cazuri, se pare ca exista segmente neinteresate in solutionarea reala a cazului. Dar despre aceste aspecte vom reveni cu amanunte in ziarul nostru de maine.























































