Pana la atentatul din Madrid, toti tinerii din Baia de Aries visau sa plece in Spania | adevarul.ro

Pana la atentatul din Madrid, toti tinerii din Baia de Aries visau sa plece in Spania

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Doi batrani din Baia de Aries, Vasile Cioropariu si Victoria, stau cu sufletul ghem de grija copiilor plecati la munca in Madrid. Joi noaptea au primit un telefon de la copii. "Mi-au spus ca sunt

Doi batrani din Baia de Aries, Vasile Cioropariu si Victoria, stau cu sufletul ghem de grija copiilor plecati la munca in Madrid. Joi noaptea au primit un telefon de la copii. "Mi-au spus ca sunt bine, sanatosi, sa nu ne facem griji. N-au fost in trenul cu morti. Da', Dumnezeu stie ce-o mai fi? Daca am fost in razboi cu Irakul, am trimis armata acolo, s-ar putea sa vina cu bombele si aici. Iar la Madrid or sa mai fie nenorociri", spune batrana. Tot ce isi doreste este sa-si vada copiii intorsi acasa cat mai repede. Fiul si nora batranilor au plecat in urma cu patru saptamani in Madrid. De la plecare pana joi seara nu au stiut nimic de soarta lor. Si-au luat concedii de la slujbe si s-au dus sa-si incerce norocul. S-au aciuat in Madrid, la o ruda plecata acolo de cativa ani. Auzisera de la consateni ca in cateva luni s-ar putea sa adune cateva mii de euro. In Baia de Aries, din 2.000 de oameni intre 30 si 60 de ani, circa 1.000 sunt plecati la munca in Spania. Exodul a inceput in urma cu 3-4 ani, cand oamenii si-au pierdut speranta ca-si vor mai putea pastra locurile de munca. La minele de aur mai lucreaza circa 700 de oameni, dar si acestia asteapta din luna in luna sa primeasca preavize. Majoritatea si-au gasit slujbe si locuinte in Horensia, o localitate micuta din apropierea Madridului. Lucreaza in agricultura si in constructii. Au plecat la noroc si au reusit relativ usor sa-si gaseasca un rost. Spaniolii sunt atat de multumiti de prezenta romanilor incat primarul din Horensia vrea sa-si infrateasca oraselul cu Baia de Aries. Anul trecut de Craciun, cativa dintre romanii plecati mai demult au venit in Baia de Aries incarcati cu mici cadouri pentru copii. La schimb, au luat la plecarea in Horensia fotografii si inregistrari video despre obiceiurile motilor. Desi cativa din cei plecati au reusit sa stranga ceva bani, in Baia de Aries n-au rasarit case mari sau masini scumpe. Cu banii adunati, localnicii au preferat sa-si cumpere case in Alba Iulia sau in Cluj, socotind Baia de Aries un orasel fara viitor. Casele din Baia de Aries nu sunt racordate la gaze si de cand s-a inchis centrala termica, blocurile au ramas fara incalzire. Oamenii si-au construit sobe de teracota in apartamente si cara lemnele cu spinarea pe scari. "Fasia Gaza a judetului Alba", cum a fost denumita Baia de Aries, ramane totusi pentru satele invecinate singura localitate cu spital, scoala si camin cultural. "Daca toti tinerii emigreaza, nu stiu ce-o sa se aleaga de noi si de satele dimprejur. O sa ramanem izolati ca o rezervatie", spune primarul.
Marinica Zaharia, aflat pe lista ranitilor, nu apare in evidenta populatiei
Marinica Zaharia, tanarul de 30 de ani grav ranit in atentatul de la Madrid, nu a putut fi identificat in judetul Alba. Conform Ambasadei Romaniei in Spania, tanarul locuieste in judetul Alba, iar in Evidenta Populatiei nu figureaza nici o persoana cu acest nume care sa fi parasit in ultimul timp tara. Se pare ca in cazul in care tanarul provine intr-adevar din Alba, acesta a plecat in Spania ilegal.

Top articole

Partenerii noștri