Pagina cititorului
0
Mariana Zanfir (55 de ani), bibliotecară în Râmnicu Vâlcea, este abonată la „Adevărul“ de ani buni. „E un ziar serios, cu articole realizate profesionist, nu cu subiecte şocante sau de scandal. Merită să îl citească toată lumea“, spune Mariana Zanfir.Ea apreciază şi suplimentele ziarului.
„Îmi plac suplimentele"
„În «Sănătate» găsesc sfaturi utile despre întreţinere corporală, alimentaţie şi gimnastică. În «Adevărul literar şi artistic» sunt prezentate personaje din lumea literară de la noi şi din străinătate, iar recenziile de teatru şi film le citesc cu interes". Bibliotecara este încântată şi de cărţile „Adevărul", având acasă volume din toate colecţiile. „Mi-aş dori să editaţi şi cărţi din domeniile juridic şi economic, de finanţe sau economie mondială", adaugă Mariana Zanfir.
Mesajul de la Herning
Două săptămâni au trecut, cu pumni strânşi, nervi întinşi, voci gâjâite şi inimi chircite. Opt partide în care echipa favorită a făcut ce ştie mai bine- să joace handbal cu emoţiile noastre. După prea multe meciuri pierdute la ultima acţiune, după un deceniu în care mai numeroase au fost medaliile care-ar fi trebuit să fie decât cele care chiar s-au prins de gât, finalul meciului de ieri ne-a adus o certitudine nefamiliară- mai erau 30 de secunde, conduceam cu un gol, aveam posesia; jumătate de minut în care trebuia să te obişnuieşti cu gândul ciudat că nimic nu se mai poate întâmpla, că bronzul european e într-adevăr al nostru. Urmărind apoi sărbătoarea de la Herning a sportivelor noastre, am simţit cum se sparge ghinionul, cum dispare pesimismul, cum ne cuprinde bucuria.
Ce a fost important a trecut; ce-i încă şi mai important, abia urmează. Mulţi jurnalişti vor căuta zilele astea pe internet regulile unui sport despre care nu mai scriseseră de mult; şi mulţi cititori îi vor taxa pentru paginile pline cu fotbalişti rataţi, drogaţi şi agramaţi, trecând sub tăcere propriul rol în cercul vicios al tirajelor şi subiectelor. Poate că prin gâlceava tradiţională ce însoţeşte orice succes românesc, va răzbate măcar de această dată impresionanta lecţie a Cristinei Neagu, Talidei Tolnai şi a colegelor lor.
O generaţie talentată tehnic dar fragilă psihic şi-a stăpânit în fine vertijul faţă-n faţă cu marea performanţă. Nişte fete venite din zona cea mai săracă a Uniunii Europene au zădărnicit monopolul asupra podiumului al ţărilor nordice, acolo unde se concentrează bogăţia; şi, în anotimpul bilanţurilor şi al planurilor, au transmis naţiunii lor descurajate un mesaj mai valoros decât aurul: haideţi şi voi, se poate!
Mihail Călin























































