Pagina cititorului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anca Maria Crîznic (Arad)
Anca Maria Crîznic (Arad)

Anca Maria Crîznic (41 de ani), economist, citeşte de doi ani ziarul „Adevărul“, de când şi-a făcut şi abonament. Arădeanca spune că a ales acest ziar pentru că este unul complex, are ştiri din toate domeniile, dar şi pentru cărţile şi CD-urile care apar cu cotidianul.

Citeşte „Adevărul"  cu drag

„Îmi place să citesc mult şi de aceea doresc să am toate colecţiile. Şi ziarul îl citesc cu mare plăcere, mai ales când stau la o cafea", spune Anca Maria Crîznic. „Când am primit «Adevărul» cu „Bărbierul din Sevilla", am avut surpriza ca pe spatele operei să văd trecut la solişti şi un nume cunoscut mie. Este vorba despre Nicola Rossi-Lemeni, verişor primar cu mama mea", a adăugat Ana Maria.Cărţile pentru copii le cumpără pentru nepoţel, iar restul volumelor sunt pentru propria colecţie, a mărturisit arădeanca.

„Asumarea" rămâne doar o vorbă de clacă

Guvernanţii se prezintă tot mai des în faţa românilor cu declaraţii despre „asumarea răspunderii" pe legi, proiecte, programe. Mulţi dintre noi luăm de bune asemenea afirmaţii, fără să ne dăm seama că expresia aceasta nu are nici valoare juridică, nici morală. În viaţa politică de la noi, moralitatea este o floare atât de rară, că nu are sens să vorbim despre ea. În fapt, „asumarea răspunderii" în România este un slogan, un fel de angajament ipocrit care face parte din arsenalul de demagogie al clasei politice româneşti. Nu am văzut şi nu am auzit ca cineva aflat la putere sau după ce a ieşit de la guvernare să fie tras la răspundere pentru neîndeplinirea angajamentelor şi a obligaţiilor pe care şi le-a asumat, şi mai ales pentru inepţiile legislative, pentru serviciile clientelare din timpul mandatului. Teoretic, există o lege a „răspunderii ministeriale", dar nu am văzut, în ultimii 20 de ani, să fi fost cineva pedepsit.

„Asumarea răspunderii" pe un anume obiectiv nu ne oferă nicio garanţie că va fi realizat, nu avem nicio certitudine că promisiunile vor fi duse la îndeplinire. Cu cât politicienii folosesc mai des această strategie, cu atât devin mai puţin credibili, iar „asumarea răspunderii" se transformă într-o vorbă de clacă.  Niculae-Virgil Sandu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite