Andrei Caramitru, expert in economie, vine la Interviurile Adevărul de la ora 13.00

Opt israelieni - ucisi si 20 raniti intr-un nou atentat sinucigas

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou atentat sinucigas palestinian, primul dupa noua zile, comis in Haifa, nordul Israelului, s-a soldat ieri cu opt victime, in afara teroristului, si cu cel putin 20 raniti. Explozia a avut loc

Un nou atentat sinucigas palestinian, primul dupa noua zile, comis in Haifa, nordul Israelului, s-a soldat ieri cu opt victime, in afara teroristului, si cu cel putin 20 raniti. Explozia a avut loc inainte cu doua zile de sosirea in Israel a secretarului de Stat american, Colin Powell, si in momentul in care Israelul initiase o timida retragere a trupelor sale din doua orase palestiniene reocupate - Kalkylya si Tulkarem. Brigazile Ezzedin al-Qassam, bransa inarmata a miscarii islamiste radicale palestiniene Hamas (pe care SUA au trecut-o pe lista gruparilor teroriste de pe glob), sunt cele care au revendicat atentatul. Explozia a avut loc in partea din fata a unui autobuz ce mergea pe soseaua 960 si facea legatura intre Haifa si Ierusalim, ea provocand o imensa gaura in acoperisul vehiculului, care s-a si rasturnat. Kamikazele a detonat incarcatura exploziva langa kibutul Yagur, in apropierea periferiei statiunii balneare Haifa, la circa 25 km de Cisiordania. Era 7h15 (aceeasi ora la Bucuresti) "cand am auzit o enorma explozie. Privelistea era oribila", a relatat un sofer de taxi. Un altul a povestit ca isi conducea masina la circa 20 de metri in spatele autobuzului cand, la un moment dat, l-a vazut pe acesta zburand la 2-3 metri inaltime. "Am vazut maini, picioare si alte parti de corp pe drum. Panica era imensa". "Peste tot sunt bucati de metal si carne", a adaugat el. Mai multe corpuri mutilate au fost aruncate direct pe sosea, ele zacand printre resturi de imbracaminte, indeosebi bluze verzi purtate de soldati, si acte de identitate ori alte documente. Dupa debutul reocuparii Cisiordaniei - 29 martie - este al doilea atentat ca marime, cel de la 31 martie, dintr-un restaurant din Haifa soldandu-se cu 15 morti. Desi a fost revendicat de gruparea terorista Hamas, autoarea multor atentate din ultima vreme, care este dusmana de moarte a lui Arafat, autoritatile israeliene l-au acuzat din nou pe liderul palestinian ca "poarta responsabilitatea", atentatul dovedind, "odata in plus, ca el nu face nimic impotriva terorismului si ca, din contra, el il incurajeaza". Lupte violente la Jenin Inaintea atentatului, premierul Ariel Sharon a avertizat ca ofensiva Tsahal in Cisiordania va continua, dupa ce intr-o tabara de refugiati din Jenin si-au pierdut viata 23 soldati israelieni. La randul lor, palestinienii inregistrasera peste 100 de victime. Concomitent, avioane F-16 si elicoptere Apache au bombardat centrul istoric din Napluz si taberele de refugiati de langa oras. Ieri dimineata, din ruinele unor imobile distruse au fost scoase 14 cadavre, intre care se afla si al unui responsabil local al Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei. La Bethleem, langa Biserica Nasterii Domnului, armata a detonat mai multe grenade, anuntand ca incercuirea nu va inceta pana cand cei refugiati inauntru nu se vor preda, Israelul respingand solicitarea Vaticanului ca palestinienii sa poata iesi din acest lacas sfant al crestinatatii. Mai mult, un calugar armean a fost ranit grav de un lunetist israelian, victima ce se adauga cameramanului Gilles Jacquier, de la France 3, impuscat in ajun la Al-Ein, in timp ce cobora din masina.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite