Interviu De ce a devenit meditația o dependență națională? Explicația unui psiholog

Mara Bria, doctor în psihologie, gazda Mind Education Podcast și cadru didactic asociat în cadrul Facultății de Psihologie, Universitatea „Babeș-Bolyai“, a vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre motivele pentru care părinții apelează la meditații și despre soluțiile pentru a nu se ajunge la situații extreme. Ea explică de ce părinții simt nevoia de a plăti meditații în vederea examenelor naționale și care este capcana din spatele acestor demersuri. 

Mara Bria explică mecanismele deciziei părinților de a plăti meditațiile. FOTO: Arhivă personală

„Weekend Adevărul“: Ce îi determină pe mulți părinți să investească așa de mult în meditații?

Mara Bria: Una dintre surse poate fi nesiguranța, frica. Fricile că nu vor reuși să se descurce, o încredere mai fragilă și în copiii care nu vor putea să facă față. În acest context, mintea merge automat la soluții imediate și sunt mai puțini cei caută soluții care se pot construi pe termen lung. De asemenea, putem vorbi și despre spiritul de turmă. Dacă reperele mele interne nu sunt clare, voi căuta confirmări în exterior. Asta înseamnă că dacă nu am niște obiective, niște abilități, nu cunosc unde și cum vreau să investesc, voi apela la variante ușoare, terne, care vor fi doar pentru a-mi acoperi validarea care nu vine cu o încredere sănătoasă. În esență, sunt doar calorii goale de încredere, pentru că nu sunt competențe construite care să-mi ofere încredere reală. De fapt, încrederea se câștigă făcând lucruri incomode, dificile, dar făcute, nu dobândite ușor...

Ce credeți că are pondere mai mare: neîncrederea în sistem sau neîncrederea în capacitățile copilului?

Datele și literatura de specialitate ne spun că părintele vede neîncrederea doar într-o parte: n-am încredere în sistem, dar am încredere în competențele copilului. Atunci când apare acel „dar“, nu există încredere în esență. E un mecanism mai profund și e vizibil și în alte zone: în relațiile cu alții, cu mine, cu lumea, cu viitorul. O teorie foarte simpatică a Noreenei Hertz spune că neîncrederea este o consecință a însingurării și izolării. Și toate aspectele legate de această situație sunt interconectate: dacă n-am încredere în șef sau în colegi, nu am nici în alte zone. Așadar, este o combinație de neîncredere în sistem, în copil, dar și în mine. Are legătură și cu istoria care ne-a antrenat neîncrederea decenii la rând. În plus, noi, ca nație, n-am depus eforturi pentru a crește resursa de încredere; nu am învățat încrederea încă.

Când sunt meditațiile benefice

Cum pot părinții să facă diferența între meditațiile ce răspund unei nevoi reale de sprijin educațional și celelalte nevoi despre care vorbeam?

Meditațiile ar fi benefice atunci când vrem să rafinăm niște lucruri, adică am note bune și vreau să am note mai bune. Însă meditațiile nu suplinesc efortul copilului de a învăța și al părintelui de a-l sprijini, de a-l ajuta să vadă de ce anume are nevoie să învețe, unde e nevoie să depună mai mult efort, ce îl blochează. Un exemplu de obiectiv clar este „vreau să trec de la nota 8 la nota 9“. Dacă eu vreau să trec de la nivelul de nota 4 la nota 10, atunci avem așteptări nerealiste și tot efortul este pus pe meditații, pe ceva extern, lăsând cumva la o parte efortul copilului și al familiei, pentru că în esență e un efort conjugat. Dacă copilul nu are abilități de autonomie, de a-și regla emoțional niște lucruri, de a-și stabili niște obiective, niște rutine, nu are niște deprinderi sănătoase legate de învățare, cum ar fi să nu învățe cu telefonul pe masă, acestea nu vor putea fi dobândite prin meditații.

Dacă părintele nu-și dă seama, pentru că poate nu are maturitatea să își dea seama de aceste elemente, el poate fi ajutat în luarea deciziei de testele pregătitoare sau de discuțiile cu diriginții, cu profesorii? Ce îl poate ajuta să ia decizia cea mai bună?

Da, atât testele, cât și discuțiile cu profesorii sunt o oglindă foarte bună. Profesorii pot veni cu un feedback care să îi ajute pe părinți să înțeleagă mai bine zonele unde trebuie să insiste. În esență, școala și părinții ar trebui să fie parteneri și să vadă creșterea copilului ca un parteneriat. E greșit să ne sabotăm prin neîncredere unii față de alții. Am lucrat cu foarte multe școli și toate spuneau cât de orientate sunt spre a ajuta copiii, dar că uneori se lovesc de greutatea creării unei punți de comunicare între școală, ca instituție, profesori și părinți.

Psiholoaga explică cât de ultile sunt aplicațiile AI. FOTO: Shutterstock

Când și cum ar trebui părinții să se gândească la meditații?

Cunosc elevi foarte buni care n-au avut nicio meditație de-a lungul școlii și au avut abilitățile emoționale să-și construiască parcursul academic, fiind conectați cu școala, cu profesorii, cu conținutul, cu materiile. Deci cred că se poate astfel. Dar asta vine cu aceste abilități care se pot antrena. Meditațiile pot să fie un mentor bun la momentul potrivit, dar dacă ne bazăm doar pe ele, atunci momentul nu e potrivit. E nevoie de o mai multă ancorare cu procesul, cu ce înseamnă învățarea. Asta uneori înseamnă că își face temele în fiecare zi pentru acele materii. Meditațiile trebuie privite ca un accelerator sau îmi dau seama unde vreau să ajung și atunci am nevoie de un coaching mai cadențat. Meditațiile nu vor funcționa dacă aștept să rezolve ceva ce nu face copilul, în primul rând, și părinții.

Noi căi ale meditațiilor

Spuneați de cazuri în care se ajunge la doi meditatori privați la o singură materie. Cum se ajunge la aceste exagerări?

Probabil este o deconectare fie de nevoile copilului reale, fie de procesul de învățare, fie de școală. Sunt soluții care par salvatoare, însă ele sunt ca niște plasturi pe o hemoragie, nu au cum să rezolve sursa problemei. Sunt doar iluzia rezolvării unor lucruri care vor merge într-un punct. Însă e nevoie de pregătire din timp. Astea sunt doar soluții de moment care ne oferă o liniște. Dacă sunt foarte speriat că o să clacheze, nu o să își ia examenul, o să recurgem la acesta metode. Dar o să pierd din vedere realmente ce are nevoie copilul și că poate aceleași probleme le vom relua în altă formă, în scurt timp, ele nu dispar.

Cât de utile credeți că sunt aplicațiile AI care ajută elevii la pregătirea examenelor?

Pot să fie avantaje dacă mă ajută să structurez, să organizez informația într-un anumit fel. Dar procesul de a învăța tot la elev rămâne. Dacă eu am speranța că o aplicație va învăța pentru mine, în locul meu și eu doar voi face copy paste și voi descărca din mintea mea răspunsurile, este o păcăleală. E doar iluzia competențelor și nu competențe reale, nici de gândire, nici de memorare, nici de a face conexiuni între ceea ce învăț. Se poate să eficientizeze la un moment dat procesul de învățare, dar nu poate să-mi asigure ceva ce eu nu exersez. E important totuși ca un adult să filtreze ce aplicații funcționează și care într-adevăr pot să ajute. Nu se numește că învăț atunci când îi pun AI-ului o întrebare și aplicația îmi răspunde, iar eu consider ca răspunsul este valid.

Ce recomandări le-ați oferit părinților care își doresc rezultate bune pentru copiii lor?

Recomandarea banală, dar foarte importantă, este să doarmă un număr suficient de ore în fiecare noapte. Este vorba despre un minim de opt ore. La adulți vorbim despre un minim de șapte ore. Aceasta este cea mai bună bază de stabilitate și de baterii de care am nevoie ca să pot să fac un maraton metaforic sau concret. De asemenea, micul dejun ne oferă foarte multe resurse și este esențial pentru sistemul nervos. Oferă predictibilitate și, în consecință, mai multă stabilitate emoțională. Dacă te concentrezi pe resurse de genul acesta, va fi mult mai eficient efortul. Apoi sunt pauzele sănătoase, precum o plimbare în natură, fără ecrane, timp cu cei dragi, nimic sofisticat, dar ușor de pierdut într-o lume în care tehnologia ne distrage în alte realități. Și după aceea, o altă recomandare importantă este de a depune efortul emoțional de a vedea unde au nevoie copiii de sprijin. Trebuie să am deschiderea de a vedea de ce are nevoie copilul, nu să proiectez nevoile mele pe copil.