OMS: Sănătatea mintală a adolescenților, în pericol

0
Publicat:

Cele mai recente date ale Organizației Mondiale a Sănătății scot la iveală o tendință îngrijorătoare de deteriorare generalizată a sănătății mintale în rândul adolescentelor. România nu face excepție, ba din contră, iar experții cer să fie luate măsuri urgente.

Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Studiul Health Behaviour in School-aged Children - Starea de sănătate a copiilor de vârstă școlară (HBSC) arată o tendință îngrijorătoare de deteriorare generalizată a sănătății mintale în rândul adolescentelor.

„Tinerii din întreaga lume se confruntă cu multe provocări. Cercetările arată că accelerarea schimbărilor climatice, migrația și instabilitatea economică și politică – pentru a numi doar trei factori – au efecte profunde asupra sănătății și bunăstării lor. Pandemia de COVID-19 și, mai precis, măsurile de atenuare puse în aplicare de țări din întreaga lume pentru a opri răspândirea virusului, a schimbat felul în care copiii și tinerii își trăiesc viața. În plus, pentru prima dată după multe decenii, avem război în Europa“, se arată în studiu.

Aceste evenimente globale au avut efecte uriașe asupra tinerilor. Dar, este vorba despre viața de zi cu zi a tinerilor, despre relațiile lor cu familia, cu prietenii, cu profesorii, despre imaginea de sine, despre nivelurile de activitate fizică, despre ce mănâncă, ce beau, ce experiențe au la școală, toate aceste lucruri determinând în mare măsură sentimentul lor general asupra sănătății fizice și mintale. „Este vital să înțelegem impactul tuturor acestor probleme asupra tinerilor și să identificăm ce țări și regiunile pot face mai mult pentru a promova sănătatea adolescenților și atitudinile pozitive în materie de sănătate“, potrivit sursei mai sus citate. 

Declin între 11 și 15 ani

Fetele, mai indică aceleași date, au sesizat mai multe probleme de sănătate decât băieții, la toate grupele de vârstă. În România, datele arată că indicele de bunăstare mintală a adolescentelor înregistrează un declin între 11 și 15 ani.

În contextul în care studiul include informații de la 280.000 de tineri din 44 de țări, complexitățile sănătății mintale a populației tinere din România devin evidente. În timp ce, în general, 28% dintre fetele de 15 ani raportează sentimente de singurătate, în România, cifra este de 32%.

Mai mult, tinerii din România au raportat că se simt abătuți mai mult de o dată pe săptămână la toate grupele de vârstă participante la studiu. Astfel, 33% dintre fetele de 11 ani și 24% dintre băieții de 11 ani au declarat că se simt deprimați mai mult de o dată pe săptămână, comparativ cu media transnațională de 23% pentru fetele de 11 ani și 15% pentru băieții de 11 ani.

De asemenea, a fost raportată o creștere a sentimentelor de iritare în rândul fetelor de 13 ani din România, 52% dintre acestea simțindu-se iritabile mai mult de o dată pe săptămână, comparativ cu media de 34% la nivelul Regiunii Europene a OMS și al Canadei.

În plus, aproape de două ori mai mulți tineri de 15 ani (27% pentru băieți și 46% pentru fete) decât cei de 11 ani (16% pentru băieți și 21% pentru fete) au declarat că se simt neliniștiți mai mult de o dată pe săptămână.

”Cifrele sunt oglinda realității”

În context, unul dintre cercetătorii principali implicați în colectarea datelor pentru România – prof.dr. Adriana Băban, expert în psihologia sănătății, medicină comportamentală și psihosomatică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – a declarat că acestea nu sunt doar cifre: „Ele sunt o oglindă a societății noastre, a școlilor noastre, a caselor noastre. Pentru România, acesta este un apel la acțiune – să înțelegem mai profund, să acționăm mai repede și să sprijinim mai bine“.

Potrivit șefei Biroului de țară al OMS România, dr. Caroline Clarinval, „sănătatea mintală nu mai este o conversație de culise. Este în prim-plan. În timp ce OMS oferă un cadru mai larg, în România trebuie să ne adaptăm răspunsurile, făcându-le relevante din punct de vedere cultural și social. Trebuie să transformăm urgent această discuție în acțiune, în special pentru bunăstarea tinerelor noastre fete“.

Școlile nu sunt doar centre educaționale, se mai arată în studiu, ele sunt esențiale pentru bunăstarea elevilor. Colaborările dintre instituțiile de învățământ, centrele de sănătate comunitară și inițiativele naționale de sănătate mintală sunt esențiale pentru o schimbare concretă.

„Concluziile, atât regionale, cât și naționale, ne oferă șansa nu doar de a compara, ci și de a elabora intervenții mai bine adaptate pentru tinerii noștri, chiar aici, în România. Cu datele pe care le avem acum, este clar. Eforturile noastre comune cu actorii-cheie la nivel național trebuie să fie complexe, făcând legătura între școli, case, comunități și politici publice. Avem cunoștințele necesare; este timpul pentru acțiuni cu impact“, a subliniat dr. Silvia Gatscher, manager de operațiuni în domeniul sănătății, Biroul OMS România. Studiul „Starea de sănătate a copiilor de vârstă școlară 2021/2022“, oferă perspective unice asupra sănătății și bunăstării adolescenților din Europa, Asia Centrală și Canada și include 50 de țări și regiuni.

Studiul oferă perspective unice asupra sănătății și bunăstării adolescenților din Europa, Asia Centrală și Canada și include 50 de țări și regiuni.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite