Omerta pe legea salarizării unitare

0
Publicat:

Deși avea ca termen 15 iulie, noul proiect de lege a salarizării publice nu există nici măcar în varianta draft.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

„Până la 15 iulie am termen de la coaliție să finalizez draftul legii salarizării, astfel încât în perioada 15 iulie - 1 septembrie să continuăm discuțiile cu sindicatele, ca la 1 septembrie propunerea administrativă să treacă de Guvern și să fie depusă în Parlament“, dădea asigurări fostul ministru al Muncii Marius Budăi, în toiul grevei profesorilor.

Termenele au trecut, iar legea salarizării unitare nu este gata nici acum. Ieri, actualul ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu, a discutat cu sindicaliștii din Finanțe, după ce anterior s-a văzut cu cei din Justiție, din Sănătate și Asistență Socială.

Ciolacu discută și el

Nu doar ministrul Muncii discută cu sindicaliștii despre legea salarizării. Cu o zi înainte, luni, sindicaliștii din Educație au avut discuții cu premierul Marcel Ciolacu pe aceeași temă a salarizării unitare.

Înainte de a fi primit la Palatul Victoria, liderul Federației din Educație „Spiru Haret“, Marius Nistor, declara că vrea să știe în ce stadiu se află legea salarizării care ar fi trebuit să intre în discuția Parlamentului la 1 septembrie, precum și cum vor afecta sistemul de învățământ noile măsuri fiscale anunțate de Executiv. „Ne întâlnim pentru a vedea exact care este stadiul de îndeplinire a angajamentelor asumate de către majoritatea parlamentară şi de către Guvernul României. Nu contează că s-a schimbat un premier şi că s-a liniştit, pentru că actualul premier a fost parte activă la negocierile purtate în perioada grevei, şi a vedea cum arată proiectul legii unitare de salarizare, care este în stadiu de realizare, pentru că în luna septembrie trebuie să intre în dezbatere parlamentară. Sigur, nu numai acest lucru: ne interesează şi pe noi cum noile măsuri fiscale care urmează să fie adoptate prin asumarea răspunderii guvernamentale afectează sau nu afectează finanţarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi buna funcţionare a unităţilor la învăţământ preuniversitar. Sunt mai multe aspecte pe care vrem să le discutăm astăzi cu prim-ministrul şi să primim nişte răspunsuri cât se poate de clare“, spunea Nistor înainte de întâlnirea cu premierul Ciolacu.

Comunicat post-întâlnire

După ieșirea de la consultări, liderii sindicali nu au făcut nicio referire la legea salarizării. Într-un document semnat de liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației „Spiru Haret“ se vorbește despre încercarea de a rezolva cât mai rapid problema majorării salariilor personalului care ocupă acum „funcții de conducere și funcțiile didactice auxiliare de conducere, conform propunerilor federațiilor sindicale“.

Potrivit aceleiași surse, sindicaliștilor din Educație li s-au dat asigurări că în cursul lunii septembrie discuțiile sindicatelor din Educație cu Guvernul pe marginea noii legi a salarizării vor fi încheiate. Totodată, în luna octombrie se vor acorda prima de carieră didactică în cuantum de 1.500 de lei pentru cadrele didactice și didactice auxiliare, respectiv prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic în limita sumei de 500 de lei, iar de la 1 ianuarie 2024, se vor majora salariile personalului didactic, personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din sistemul de învăţământ de stat, conform ordonanței adoptate în acest an.

Liderii celor două federații sindicale nu au putut fi contactați marți pentru a oferi mai multe amănunte ale discuției purtate la Guvern.

Nici măcar draft

Pe 19 august, președintele Federației Sindicale „Alma Mater“ remarca lipsa unui draft cumulat al legii salarizării și faptul că noul ministru al Muncii nu s-a întâlnit niciodată cu sindicaliștii din Educație.

Reamintim că finalul anului școlar trecut a fost marcat de una dintre cele mai puternice greve generale din Educație din ultimele două decenii. Profesorii au cerut măriri salariale, în conformitate cu importanța muncii de dascăl și mai multe investiții în Educație.

După trei săptămâni de proteste, pe 12 iunie greva profesorilor a fost suspendată cu adoptarea unei ordonanțe de urgență care oferea o majorare salarială cadrelor didactice și cu promisiunea că noua lege a salarizării va așeza mai sus în grilă salariile din învățământul preuniversitar.

La momentul respectiv li s-a spus profesorilor că salariile lor nu pot fi negociate separat, ci trebuie incluse în noua lege de salarizare unitară, aceasta fiind o condiție asumată prin PNRR.

Până acum, Ministerul Muncii nu a făcut public niciun draft al acestui proiect de lege.

Finalul anului școlar trecut a fost marcat de cea mai mare grevă generală din Educație din ultimele două decenii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite