Ofiter de politie din Capitala - arestat pentru o spaga de 200 dolari
Seful Biroului Cercetari Penale al Sectiei 12 a fost arestat, ieri, in urma unei actiuni desfasurate de procurorii militari. Lt. col. Stefan Petrescu primise 200 de dolari de la o persoana cercetata
Seful Biroului Cercetari Penale al Sectiei 12 a fost arestat, ieri, in urma unei actiuni desfasurate de procurorii militari. Lt. col. Stefan Petrescu primise 200 de dolari de la o persoana cercetata de lucratorii sectiei, urmand sa intervina pe langa procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 3, pentru a obtine o solutie "favorabila". Surse judiciare ne-au declarat ca dosarul fusese trimis Parchetului, in urma deciziei de declinare a competentei. Persoana cercetata era acuzata de incalcarea legii privind comercializarea substantelor pirotehnice. Miercuri, in jurul orei 17,00, ofiterul s-a intalnit cu invinuitul, cei doi deplasandu-se la bordul masinii politistului in zona Rucar. Aici au intervenit procurorii militari, care au descoperit cei 200 de dolari in torpedoul autoturismului. Stefan Petrescu a fost arestat, dupa mai multe ore de ancheta, pentru trafic de influenta.





















































