Oficialii din administraţia Bush nu vor fi judecaţi pentru excesele din războiul antiterorist | adevarul.ro

Oficialii din administraţia Bush nu vor fi judecaţi pentru excesele din războiul antiterorist

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis astăzi că directorul FBI şi înalţii oficiali din administraţia lui George W. Bush nu vor trebui să răspundă în justiţie pentru excesele din războiul împotriva terorismului, informează AFP.

Decizia, care a primit cinci voturi pentru şi patru împotrivă, anulează o decizie mai veche a Curţii federale de apel din New York. Potrivit acesteia, Robert Mueller, directorul FBI, şi John Ashcroft, secretarul justiţiei în anul 2001, se numărau printre oficialii pasibili de a fi urmăriţi în justiţie.

Un pakistanez, Javaid Iqbal, arestat pentru încălcarea legii imigraţiei la scurt timp după atentatele din 11 septembrie, deţinut timp de cinci ani într-o închisoare de înaltă securitate, apoi expulzat în ţara sa de orgine fără a fi pus sub acuzare pentru nimic, a prezentat o cerere în acest sens Curţii Supreme, potrivit Agerpres. Iqbal declară că a fost maltratat, închis 23 de ore din 24 la izolare, într-o celulă în care lumina era aprinsă în permanenţă, şi că a fost supus la mai multe percheziţii corporale şi bruscat.

El le-a cerut celor nouă judecători să recunoască faptul că declaraţiilor oficialilor din poliţia şi justiţia federale după atentate au deschis calea pentru arestări pe baza trăsăturilor faciale şi pentru interogarea dură a musulmanilor în cadrul politicii antiteroriste introduse de administraţia Bush.

Această decizie le dă o lovitură organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului şi foştilor deţinuţi, care speră că îi vadă la un moment dat pe oficialii din administraţia Bush aduşi în faţa justiţiei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite