Ofertele de pe litoralul românesc, la mare căutare de Black Friday. Care a fost cel mai ieftin și cel mai scump pachet achiziționat
0Pachetele turistice în hotelurile de la Marea Neagră au fost la mare căutare printre români de Black Friday. În perioada 7-10 noiembrie, au fost rezervate peste 29.000 de nopți de cazare pe litoralul românesc în valoare de 3,5 milioane de euro.
Datele centralizate la finalul weekend-ului prelungit de Black Friday de către touroperator-ul Litoralulromanesc.ro consemnează un plus de 25% a valorii totale a rezervărilor făcute la mare, pe litoralul românesc, în comparație cu perioada similară din 2023.
Creșterea s-a bazat și pe faptul că au fost promovate tarife speciale în peste 200 de hoteluri din toate stațiunile de la Marea Neagră. Turiștii au putut face rezervări atât telefonic, cât și online, pe site-ul turoperatorului, putând plăti și cu vouchere de vacanță.
Bilanțul de Black Friday pe litoral indică faptul că cele mai căutate pachete au fost cele cu servicii all inclusive. De asemenea, românii au preferat hotelurile de 3 și 4 stele.
Cel mai scump pachet achiziționat, în perioada 7-10 noiembrie 2024, a fost în valoare de peste 18.700 de lei, care reprezintă un sejur all inclusive de 16 nopti la un hotel de cinci stele din Mamaia Nord. La polul opus, cel mai ieftin pachet rezervat a fost de 228 lei, care include trei nopți de cazare la un hotel de trei stele din Eforie Nord, potrivit Constanța 100%.
Iar ofertele de Black Friday vor continua. Turiștii care au în vedere să-și rezerve un sejur pe litoralul românesc pentru vara viitoare mai au o șansă la finalul săptămânii, în intervalul 14-17 noiembrie. În această perioadă, Litoralulromanesc.ro derulează a doua sesiune de reduceri. În privința condițiilor de rezervare, trebuie știut că sumele deja plătite sunt nerambursabile, iar plata trebuie efectuată până cel târziu luni, 18 noiembrie.
„Black Friday e o perioadă importantă atât pentru noi, ca agenție, cât și pentru turiști. Pe de o parte, ne dăm seama care sunt tendințele pieței și ce își doresc turiștii, pe de altă parte, e o campanie așteptată cu mare interes de români pentru că mulți știu deja că pot beneficia de discounturi mari și foarte mari, valabile strict pe durata campaniei. (…) Nu e de mirare că multe dintre pachetele rezervate sunt la hoteluri în general mai scumpe pentru că și discountul acordat acolo a fost semnificativ”, afirmă Ștefan Necula, directorul Litoralulromanesc.ro.