Ofensivă şi pe segmentul turismului de afaceri
Ofensiva bulgară începe să-şi arate colţii, din acest an, şi pe segmentul turismului de afaceri, pentru care au lansat oferte de preţ greu de egalat. Asfel, potrivit lui Dragoş
Ofensiva bulgară începe să-şi arate colţii, din acest an, şi pe segmentul turismului de afaceri, pentru care au lansat oferte de preţ greu de egalat.
Asfel, potrivit lui Dragoş Răducanu, directorul agenţiei Magest-Travel, tarifele percepute de bulgari în această perioadă sunt la jumătate faţă de cele cerute de patronii români, fiind cu atât mai avantajoase cu cât la noi sistemul all-inclusive nu este generalizat. Pe de altă parte, turismul de afaceri este văzut de specialiştii în turism ca fiind şansa relansării litoralului autohton, prin lărgirea capetelor de sezon.
Atuul principal în acest sens este legat de cererea din ce în ce mai mare pentru staţiunile montane, precum cele de pe Valea Prahovei, unde nu se găsesc decât cu greu locuri, astfel încât atenţia se îndreaptă spre litoral, unde se găsesc aproape 40% din locurile de cazare ale ţării.
La aceasta se adaugă şi apropierea faţă de Capitală. La capitolul dezavantaje sunt de amintit lipsa tarifelor stabilite pentru perioade mari de timp (chiar şi pentru mai mult de un an) şi chiar a sistemelor de încălzire în sezonul rece. Dragoş Anastasiu, preşedintele ANAT, le-a cerut insistent patronilor de hoteluri de pe litoral să fixeze tarifele din timp, pentru că există cerere şi un potenţial imens din partea companiilor pe acest segment.





















































