O tanara actrita romanca - "Superfemeia anului" in Germania
* Interpreta a rolului secretarei lui Hitler in filmul "Caderea", Alexandra Maria Lara este fiica cunoscutului actor roman de teatru Valentin Platareanu, care a ales libertatea, impreuna cu familia, in 1978 * Impreuna cu tatal ei, Alexandra Maria va veni in Romania, in februarie, pentru turnarea unui film
Ca urmare a votului celor 450.000 de cititori ai editiei germane a revistei internationale Maxim, actrita de origine romana Alexandra Maria Lara a fost proclamata "Superwoman 2004". Fapt fara precedent, ea a mai primit inca doua premii, titlul de cea mai buna actrita a filmului german si titlul de "Style Icon 2004", intrecand celebritati ca topmodelul german Heidi Kum sau actritele Diane Kruger (Troia) si Sarah Jessica Parker. "Alexandra Maria Lara este una din cele mai talentate actrite germane, surpriza anului, o femeie de vis, in fata careia se afla un viitor stralucit", a declarat redactorul-sef al revistei, Uwe Killing, in vreme ce actorul Jan Josef Lieferes, care i-a inmanat primul din aceste premii, a descris-o ca "un talisman care poarta noroc pentru colegi, pentru scenaristi, pentru regizori, ca si pentru spectatori". El se referea la succesul pe care l-a obtinut tanara actrita, care a aparut in rolul secretarei lui Hitler, Traudl Junge, in filmul Caderea, consacrat ultimelor zile al FUhrer-ului - film prezentat si la recentul festival cinematografic de la Bucuresti. Unanim considerata ca fiind "cel mai frumos chip al ecranului german", - o frumusete angelica, rafaelita - Alexandra Maria Lara, astazi in varsta de 26 de ani, este fiica unuia din cei mai cunoscuti actori de film romani din perioada anilor '60-'70, Valentin Platareanu, care a parasit tara in 1987, alegand libertatea, impreuna cu familia, in timpul unei excursii in Occident. Sub indrumarea atenta a tatalui ei, care era si profesor la un atelier de teatru din Charlottenburg, Alexandra Maria si-a facut debutul inca de la varsta de 16 ani in filme pentru televiziune. Primul ei rol mai important l-a avut in filmul tv Bubi Scholtz Story, evocare a carierei unui celebru sportiv german. Din bogata ei filmografie mai amintim Napoleon, unde aparea (in rolul contesei Walewska), alaturi de Gerard Depardieu, Dr. Jivago, un remake pentru televiziune dupa celebrul film al lui David Lean, celebritatea mondiala aducandu-i-o insa exceptionala ei creatie din Caderea. Telespectatorii nostri au putut-o urmari, foarte recent, in miniserialul Copacul dorintelor. Potrivit propriilor ei declaratii, Alexandra Maria Lara, care este necasatorita, locuind impreuna cu prietenul ei, agent de marketing, urmeaza sa soseasca in Romania, impreuna cu tatal sau, Valentin Platareanu, pentru turnarea unui film. Avem cu ce ne mandri.




















































