Dan Dungaciu, la „Interviurile Adevărul”, de la ora 13.30

O româncă, printre primii şase invitaţi ai centrului de studii Collegium de Lyon

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând din acest an, Collegium de Lyon găzduieşte cercetători de elită în domeniul ştiinţelor umane şi sociale din întreaga lume, iar Ioana Chitoran a fost selecţionată, printre primii şase invitaţi, pentru a lucra pe tema "dinamicii grupurilor consonantice în două limbi caucaziene".

Misiunea centrului de cercetare de la Lyon este aceea de a crea o comunitate ştiinţifică de excelenţă, prin favorizarea schimburilor interdisciplinare şi interculturale şi lansarea unor cercetări de pionierat, potrivit informaţiilor de pe site-ul oficial al institutului, www.collegium-lyon.fr.

Cercetatori din întreaga lume pot să-şi prezinte candidatura pentru a fi găzduiţi de către Collegium de Lyon. Consiliul ştiintific, compus din 18 personalităţi din diferite ţări, examinează dosarele pentru a alege, în fiecare an, aproximativ douăzeci de cercetători juniori şi seniori.

Pe parcursul sejurului lor de un an sau de un semestru, cercetătorii vor fi eliberaţi de obligaţiile cotidiene şi îşi vor putea dedica activitatea exclusiv studiilor de specialitate.

O româncă a fost deja selecţionată pentru a face parte din primul grup de şase cercetători care va lucra în Franţa, la Institutul de Studii Avansate de la Lyon. Candidatura Ioanei Chitoran, Associate Professor la Facultatea de franceză şi italiană a Dartmouth College din Statele Unite, a fost selecţionată printre altele 40. Ea va petrece 5 luni la Collegium de Lyon, începând cu ianuarie 2009, pentru a lucra pe tema "dinamicii grupurilor consonantice în două limbi caucaziene".

Cercetatoarea de origine română va fi astfel în compania unui canadian şi a unui britanic, de asemenea specialişti în lingvistică, a unei franţuzoaice realizând studii în domeniul cinematografiei, a unei americance cercetătoare în domeniul comunicării şi a unui englez expert în etnografie.

"Un schimb de idei dincolo de domeniul de specialitate va fi foarte greu, dar poate fi foarte util pentru contextualizarea unei teme şi a modului de a formula întrebări în cadrul ei. De obicei fiecare cercetător lucrează izolat în specialitatea lui. Collegium de Lyon ne ofera posibilitatea unui dialog unic, care poate duce la perspective originale", a explicat Ioana Chitoran.

Collegium de Lyon este un Institut de Studii Avansate (Institut d'Etudes Avancees - IEA) care reuneşte 17 membri fondatori şi 2 membri parteneri şi are, pentru moment, un statut asociativ.

Printre membrii fondatori ai Institutului de Studii de la Lyon se numără: Ecole normale superieure Lettres et sciences humaines, Ecole normale superieure de Lyon, Universite Lumiere Lyon 2, Maison de l'Orient et de la Mediterranee, Universite Claude Bernard Lyon 1, Universite Jean Moulin Lyon 3, Universite Jean Monnet, Saint-Etienne, Ecole Nationale des Travaux Publics de l'Etat, Ecole Centrale de Lyon, EM Lyon, Institut d'Etudes Politiques de Lyon, Universite Catholique de Lyon, Institut National de la Recherche Pedagogique, Institut National des Sciences Appliquees de Lyon, Ecole Nationale Superieure des Sciences de l'Information et des Bibliotheques, Centre National de la Recherche Scientifique - Delegation regionale Rhone-Auvergne şi Institut des Sciences de l'Homme.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite