O noua zi insangerata in lume
0Atentat sinucigas in Ierusalimul de Vest: doi morti, zeci de raniti Doua persoane au fost ucise si alte zeci au fost ranite in urma unui atentat sinucigas comis joi in centrul Ierusalimului de vest.
Atentat sinucigas in Ierusalimul de Vest: doi morti, zeci de raniti Doua persoane au fost ucise si alte zeci au fost ranite in urma unui atentat sinucigas comis joi in centrul Ierusalimului de vest. Atentatul - revendicat aproape imediat de Brigada martirilor Al-Aqsa, un grup armat apropiat miscarii Fatah a presedintelui Yasser Arafat - a avut loc in fata unui restaurant aflat in apropierea intersectiei dintre strada King George si strada Jaffa, cea mai mare artera a Ierusalimului de Vest, intr-o zona in care au avut loc mai multe atentate in ultimele luni. Teroristul-kamikaze, Mohammad Hachikeh, in varsta de 22 de ani, originar din Cisiordania, a vrut sa razbune moartea a doi palestinieni ucisi de soldatii israelieni, asa cum a declarat purtatorul de cuvant al brigazii martirilor Al-Aqsa agentiilor de presa. Inaintea sosirii in Peru a presedintelui SUA, Atentat cu masini-capcana in apropierea ambasadei americane la Lima Bilantul victimelor: 9 morti, zeci de raniti Cu 72 de ore inaintea sosirii la Lima a presedintelui Statelor Unite, George W. Bush - prima vizita in Peru a unui presedinte american - un atentat sangeros comis in apropierea ambasadei americane a plasat fortele de securitate in alerta maxima. In noaptea de miercuri spre joi, doua masini-capcana au explodat, aproape simultan, la circa 20 de metri de sediul ambasadei SUA din Lima, ucigand noua persoane si ranind alte zeci care se aflau in apropiere. Atentatul nu a fost deocamdata revendicat de vreo grupare terorista, dar ministrul peruan de interne a recunoscut ca apropiata vizita a presedintelui american a reactivat mai multe grupari teroriste. Autoritatile peruane au informatii privind reorganizarea mai multor grupuri care au avut legaturi cu celebra Sendero Luminoso (Drum Luminos, de orientare maoista), desfiintata, practic, in 1993. In ancheta deschisa cu acest prilej, autoritatile de la Lima "coopereaza strans" cu Biroul Federal de Investigatii al Statelor Unite (FBI). La scurt timp dupa comiterea atentatului, mai multi agenti FBI au sosit in capitala peruana, alaturandu-se celor aproximativ 200 de agenti americani care pregatesc vizita presedintelui George W. Bush. Seful Casei Albe urma sa se opreasca la Lima sambata, la intoarcerea din Monterrey (Mexic), unde participa la conferinta ONU. Bush ar fi urmat sa petreaca 17 ore in capitala peruana, pentru convorbiri cu lideri din Peru, Columbia, Bolivia si Ecuador, convorbiri axate pe problematica razboiului impotriva traficantilor de droguri si combaterii terorismului pe plan regional. George W. Bush a anuntat, joi, ca nu renunta la vizita sa la Lima. "Niste teroristi de doi bani nu ma pot impiedica sa promovez prietenia in emisfera noastra", a declarat el. Asumandu-si asasinarea unui consilier al guvernului italian, "Brigazile Rosii" renascute justifica atentatul de la WTC ca un act impotriva "strategiei imperialiste" Intr-un document de 26 de pagini transmis prin Internet, militantii gruparii teroriste italiene "Brigazile Rosii" isi asuma asasinarea consilierului guvernamental Marco Biagi, afirmand ca acesta a fost "executat" pentru rolul sau in elaborarea noii legislatii a muncii, care si-ar propune sa reglementeze "exploatarea muncitorilor salariati". Documentul este semnat "Brigazile Rosii pentru constructia unui Partid Comunist Combatant" (BR-PCC), care, potrivit politiei, reprezinta cea de-a doua generatie a Brigazilor Rosii istorice. Inca inaintea acestei recunoasteri, autoritatile banuiau ca asasinatul este opera amintitei organizatii criminale, intrucat Biagi pare a fi fost ucis cu aceeasi arma care a servit, cu trei ani in urma, la suprimarea altui consilier guvernamental expert in problemele muncii, Massimo d'Antona, la vremea respectiva odioasa crima fiind revendicata de BR -PCC, despre care s-a auzit atunci pentru prima oara. De altfel, pe zidurile si usa locuintei lui Biagi au fost descoperite simbolul Brigazilor Rosii, o stea in cinci colturi, in interiorul unui cerc, precum si doua graffiti cu inscriptia "tinta eliminata". In acelasi timp, inca inainte de publicarea documentului, o persoana care pretinde ca reprezinta "Brigazile Rosii" a telefonat unui ziar din Bologna, localitate unde domicilia consilierul asasinat, pentru a-si asuma raspunderea crimei. Odiosul act a socat intreaga Italie, provocand temeri in legatura cu posibilitatea unei resuscitari a violentelor politice din deceniile sapte si opt. "Ne pomenim iarasi implicati in climatul sumbru al anilor '70, ani de nebunie pe care ii credeam a fi trecut pentru totdeauna in domeniul istoriei", comenteaza Corriere Della Sera. A atras atentia in mod special ca documentul transmis prin Internet cauta sa justifice atentatele din 11 septembrie impotriva World Trade Center si Pentagonului, sustinand ca acestea constituie "un act concret de opozitie fata de strategia imperialista", ceea ce e de natura sa dea nastere la speculatii privind legatura "Brigazilor Rosii" renascute cu organizatia Al-Qaida a lui Bin Laden si consecintele profund destabilizatoare ce ar putea decurge de aici. O organizatie a crimei si terorii Miscare a marxistilor radicali, infiripata la inceputul anilor '70, "Brigazile rosii", care se mai autointitulau uneori si "Gruparile comuniste combatante", a fost conceputa ca o grupare de "avangarda" a maselor populare, care isi propunea ca tel final instituirea dictaturii proletariatului. Ele s-au ilustrat prin rapirea, schilodirea si uciderea a sute de oameni politici si de afaceri, profesori universitari, sindicalisti s.a.m.d. Prima lor victima a fost magistratul Mario Sossi, rapit la 18 aprilie 1974 si eliberat dupa 35 de zile de detentie. Fostul prim-ministru Aldo Moro a avut insa mai putin noroc, fiind executat cu barbarie printr-un glont tras in ceafa, patru ani si ceva mai tarziu. Printre victime se numara si fostul general de brigada american James Dozier, rapit in 1981 si eliberat ulterior in urma unei actiuni a carabinierilor italieni, si o alta inalta oficialitate americana, Leamon Hunt, seful grupului de observatori americani din Peninsula Sinai, ucis in 1984. In momentul de apogeu al activitatii lor, "Brigazile rosii" cuprindeau, dupa estimarile politiei, un nucleu dur de 400-500 teroristi si cam o mie de sustinatori, inclusiv infiltrati in randurile organizatiilor guvernamentale, partidelor politice legale si companiilor industriale. Dupa alte estimari, numarul militantilor terorii se ridicau intre 4000 si 8000, iar al sustinatorilor era pana la 200.000. Din 1988, "Brigazile rosii" nu mai comisesera nici un atentat, ca urmare a arestarii multora din membri, inclusiv conducatorul lor istoric Renato Curcio. Acum, BR-PCC incearca sa le ia locul, despre ele auzindu-se prima oara in 1996, cand un grup de mai multi indivizi au tras dintr-o masina furata focuri de arma si au aruncat o grenada impotriva bazei aeriene americane de la Aviano, fara a provoca insa victime. Atentatul de zilele trecute de la Bologna proiecteaza acum aceasta organizatie in centrul atentiei.