O nouă tranşă, de peste 167.000 de doze, de vaccin produs de AstraZeneca ajunge în România

0
0
Până în prezent, România a primit aproape 3 milioane de doze de vaccin produs de AstraZeneca FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Până în prezent, România a primit aproape 3 milioane de doze de vaccin produs de AstraZeneca FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

O nouă tranşă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca) soseşte marţi în ţară, fiind vorba despre peste 167.000 de doze, anunţă, luni, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

"167.200 doze de vaccin Vaxzevria vor ajunge mâine, 15 iunie., la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră", a transmis CNCAV.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman. 

Până în prezent, ţara noastră a recepţionat 2.998.000 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând din 15 februarie, 828.503 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

Mai multe - Societate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite