O chelneriţă a fost concediată după ce a primit un bacşiş de 4.400 de dolari. Care este motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

O chelneriţă din Statele Unite a fost concediată pentru că nu a împărţit bacşişul de 4.400 de dolari primit de la clienţi cu ceilalţi angajaţi.

Clienţii, care fac parte dintr-un club al „bacşişurilor de 100 de dolari”, au strâns banii inclusiv din donaţii online. Scopul lor este să ajute astfel chelnerii din SUA, afectaţi grav de pandemia de COVID-19. Ei au specificat că banii trebuie împărţiţi de chelneriţă doar cu o colegă, care ieşise mai devreme din tură, relatează The Kansas City Star.

„Toată lumea de la această masă a contribuit cu câte un bacşiş de 100 de dolari pentru tine şi pentru cealaltă chelneriţă, care din nefericire, a trebuit să plece acasă, pentru că nu se simţea prea bine. Am postat şi pe canalele noastre de social media şi ne-au trimis si mai mulţi bani. Aşadar, oferim un bacşiş în valoare totală de 4.400 de dolari... pe care să-i împarţi cu cealaltă fată care a avut grijă de noi. Iată, chiar aici, banii sunt pentru voi, vă mulţumim! Vă mulţumesc tuturor”, i-a spus femeii unul dintre membrii clubului, Grant Wise.

Chelneriţa Ryan Brandt a spus însă că patronul localului a obligat-o să împartă banii cu ceilalţi angajaţi şi, pentru că femeia nu a vrut să facă acest lucru, a fost concediată.

Acum, clienţii care i-au dat bacşilul au creat un cont în care strâng bani pentru a o ajuta pe chelneriţă să se descurce până când va găsi un nou loc de muncă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite