Numarul ranitilor ar putea fi mult mai mare - afirma ambasadorul roman in Spania, Stelian Oancea | adevarul.ro

Numarul ranitilor ar putea fi mult mai mare - afirma ambasadorul roman in Spania, Stelian Oancea

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Potrivit ultimei liste detinute de Ambasada Romaniei in Spania, 47 de raniti romani fusesera confirmati doar il localitatea Coslada. Aceasta lista era, insa, "foarte provizorie", cifra putand fi mult

Potrivit ultimei liste detinute de Ambasada Romaniei in Spania, 47 de raniti romani fusesera confirmati doar il localitatea Coslada. Aceasta lista era, insa, "foarte provizorie", cifra putand fi mult mai mare intrucat ea este permanent completata de alte liste provenite de la asociatiile romanilor din Spania, a declarat ambasadorul roman Stelian Oancea. Numele romanesti care se regasesc pe lista facuta publica de Ministerul de Interne spaniol sunt, cel mai probabil al unor conationali, insa acestia nu sunt singurele victime de origine romana ale atentatelor. Datele detinute de ambasada provin deocamdata de la spitalele din Madrid insa lipsesc informatiile de la spitalele de campanie improvizate in apropierea locului atacurilor. In dimineata aceasta, oficialii romani intentionau sa mearga in spitale pentru a incerca sa identifice alte victime de nationalitate romana. "Deocamdata nu se intra in spitale, situatia este foarte tensionata, insa vom incerca sa aflam cat mai curand o lista completa cu ranitii romani si situatia lor, daca sunt rezidenti sau doar muncitori temporari. Baiatul ranit, Marin Becaranu, care are deja un picior amputat si celalalt afectat grav, venise doar de doua saptamani", a declarat ambasadorul Stelian Oancea. In privinta unor eventuale decese, ambasadorul a afirmat: "Noi la ambasada inca nu stim de morti. S-ar putea insa ca ei, in comunitate, sa stie mai mult pentru ca se stiu intre ei. Exista, de pilda, o femeie care nu raspunde la telefon de dimineata si nu apare pe nici o lista de raniti iar atunci este clar ca s-a intamplat ceva cu ea. Este putin dificil sa aflam despre toate victimele si pentru ca autoritaile au hotarat sa dea intai informatia familiilor, numai ca noi le-am spus ca multi sunt singur acolo iar familiile sunt in tara".

Top articole

Partenerii noștri