„Nu își ia niciodată rămas-bun”. Drama copiilor români rămași acasă, în timp ce părinții muncesc în străinătate

Un reportaj realizat de publicația britanică The Guardian în Târgoviște aduce în prim-plan drama copiilor rămași în grija bunicilor sau a rudelor, după ce părinții au plecat la muncă în străinătate pentru a le asigura un trai mai bun.  

Copil care își îmbrățișează tatăl Foto: Pixabay

Maria are 11 ani, însă viața ei seamănă prea puțin cu cea a unui copil de vârsta ei. În timp ce colegii săi din Târgoviște își încep diminețile pregătindu-se pentru școală, ea se asigură mai întâi că bunica și-a luat medicamentele. După ore, înainte să își facă temele, gătește, face curățenie și îi administrează din nou tratamentul femeii care a crescut-o. Atunci când bunica trebuie să ajungă la medic, fie într-un alt cartier al orașului, fie după o călătorie de două ore cu autobuzul până la București, Maria este cea care o însoțește.

În cabinet, ascultă atent explicațiile medicilor și notează numele medicamentelor, dozele și rezultatele analizelor. Uneori lipsește de la școală pentru aceste drumuri, însă nu se plânge.

„Nu mă deranjează să am grijă de bunica mea. Este o activitate ca oricare alta. M-am obișnuit”, spune fetița într-un reportaj realizat de The Guardian.

Maria locuiește cu bunicii de când avea doar trei luni. Părinții ei au plecat din România pentru a munci mai întâi în Spania, apoi în Germania. Între timp, cei doi s-au despărțit. Mama s-a stabilit la Londra, unde lucrează ca femeie de serviciu, iar tatăl a rămas în Târgoviște, fiind însă aproape absent din viața fiicei sale.

Peste jumătate de milion de copii, afectați de migrația economică

Povestea Mariei nu este deloc o excepție. Potrivit celor mai recente date ale serviciilor sociale din România, peste 53.000 de copii au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, iar peste 10.000 au ambii părinți sau unicul susținător al familiei plecat peste hotare.

Potrivit publicației citate, dimensiunea reală a fenomenului este însă mult mai mare.

Un studiu realizat în 2022 estimează că numărul copiilor rămași acasă depășește 530.000, iar aproximativ 184.000 dintre ei au ambii părinți plecați. În aceeași perioadă, autoritățile raportau doar 76.000 de cazuri.

Diferențele sunt explicate prin faptul că mulți părinți evită să își declare oficial plecarea și nu desemnează un tutore legal pentru copiii rămași în țară, de teama intervenției statului.

„Există un val de dezinformare în comunitățile defavorizate, potrivit căruia statul le va lua copiii. Lipsa de încredere în autorități și absența unor informații clare îi determină pe mulți părinți să nu transfere oficial drepturile părintești către bunicii sau rudele care cresc copiii”, explică Anca Stamin, manager de program în cadrul organizației Salvați Copiii.

Aceasta precizează că, pe lângă datele colectate de serviciile sociale, și școlile centralizează informații privind copiii cu părinți plecați în străinătate, iar cifrele raportate de unitățile de învățământ sunt de două până la trei ori mai mari.

România, țara cu cea mai mare diasporă din Uniunea Europeană

Exodul economic al românilor s-a accentuat după aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007. În prezent, România are cea mai mare diasporă din UE, cu peste trei milioane de cetățeni care locuiesc oficial în alte state membre, deși numărul real este considerat mai ridicat.

În pofida creșterii economice din ultimii ani, România rămâne una dintre cele mai sărace țări ale Uniunii Europene, iar salariile continuă să fie printre cele mai mici din spațiul comunitar.

Pentru multe familii din orașe precum Târgoviște, alegerea este una strict economică: un muncitor necalificat sau o femeie de serviciu care lucrează la Londra ori Frankfurt poate câștiga într-o săptămână cât ar obține într-o lună în România.

„Dacă aș găsi în România un loc de muncă suficient de bine plătit încât să trăiesc fără teama zilei de mâine, m-aș întoarce chiar mâine”, spune Diana Sabu, mama lui Edi, un băiat de opt ani rămas în grija bunicii sale în timp ce ea lucrează în Franța.

Copiii care devin adulți înainte de vreme

Mulți dintre acești copii ajung să preia responsabilități care nu ar trebui să le aparțină: îngrijesc rude vârstnice, gestionează gospodăria sau au grijă de frații mai mici.

Specialiștii avertizează că impactul emoțional poate fi sever, iar sentimente precum vinovăția, anxietatea, izolarea sau agresivitatea sunt frecvente în rândul acestor copii. În același timp, accesul la servicii de consiliere psihologică rămâne limitat.

În perioada sărbătorilor de iarnă, mama Mariei s-a întors acasă pentru aproximativ o lună și jumătate. Înainte de plecare, i-a promis că o va trezi pentru a-și lua rămas-bun. Dimineața însă, fetița s-a trezit și a descoperit că mama plecase deja.

„Nu își ia niciodată rămas-bun când pleacă”, spune Maria, pentru publicația citată. 

Un studiu recent arată că peste trei sferturi dintre părinții aflați în străinătate consideră că cea mai mare provocare este menținerea unei relații emoționale cu copiii rămași acasă. Aproape jumătate dintre aceștia nu s-au întors în România nici măcar de Paște, principalele motive fiind costurile ridicate ale călătoriilor.

„Părinții fac diverse promisiuni pe care nu le respectă, iar dacă nu reușesc să le îndeplinească, povara emoțională cade pe umerii copilului. În acest context de instabilitate emoțională, acești copii sunt mai predispuși la probleme de comportament și la abandon școlar”, avertizează Anca Stamin.

Programe de sprijin pentru copiii rămași acasă

Organizația Salvați Copiii derulează programe after-school în 50 de școli din România, inclusiv în două unități de învățământ din Târgoviște, dedicate copiilor ai căror părinți lucrează în străinătate.

Programul include activități educative, excursii, ajutor la teme și o masă caldă.

„Acești copii se maturizează foarte repede, dar sunt și mai sensibili decât ceilalți. Este o traumă și îi poți vedea efectele”, afirmă Dana Zoe, coordonatoarea programului din Târgoviște.

Printre beneficiari se numără și Edi, în vârstă de opt ani. Mama lui a plecat în Corsica în luna aprilie, după ce nu a reușit să găsească un loc de muncă în Târgoviște. Băiatul locuiește acum cu bunica sa, Roxana, în timp ce tatăl lucrează în Danemarca și revine în țară doar la câteva luni.

„Este clar că îi lipsește foarte mult mama lui. Au plecat pentru a le oferi copiilor un viitor mai bun, dar este diferit de felul în care am crescut eu, cu părinții aproape”, spune bunica băiatului.

Femeia mărturisește că nu mai crede într-o întoarcere definitivă a fiicei sale în România.

„Nu o mai văd revenind acasă pentru totdeauna”, spune ea.

În Corsica, Diana Sabu lucrează ca femeie de serviciu într-un camping și are doar o zi liberă pe săptămână. Câștigă aproximativ 1.600 de euro lunar, iar cazarea și mesele îi sunt asigurate.

Înainte să plece, făcea zilnic naveta către un loc de muncă aflat la aproximativ o oră de Târgoviște, plecând de acasă la ora trei dimineața și revenind în jurul orei șase seara.

„Dorul este cel care doare cel mai mult. Dar sunt împăcată știind că va avea tot ce îi trebuie. Învățăm să gestionăm distanța”, spune femeia.

„Mai bine săraci, dar cu părinții acasă”

Specialiștii care lucrează cu acești copii spun că răspunsurile lor sunt aproape întotdeauna aceleași atunci când sunt întrebați ce și-ar dori cu adevărat.

„Spun că ar prefera să fie săraci, dar să își aibă părinții acasă”, explică Dana Zoe.

Chiar și așa, Diana încearcă să păstreze legătura cu fiul său în fiecare zi. În fiecare seară, cei doi adorm în timpul unui apel video.

„Este singurul moment al zilei care mai are sens”, spune femeia.

Ea intenționează să revină în țară în luna octombrie și speră ca, în timp, să economisească suficient pentru a cumpăra o locuință pentru familia sa.

„Cine este doamna aceasta?”

Darius Gavriș are acum 17 ani și privește copilăria sa cu detașarea pe care doar timpul o poate aduce. Părinții lui au plecat în Spania când avea doar trei luni, apoi s-au mutat în Italia, unde trăiesc de opt ani. El a rămas în Târgoviște, în grija bunicilor, alături de alți nouă veri aflați în aceeași situație.

Până la vârsta de cinci ani și-a văzut foarte rar părinții, iar până la 11 ani îi întâlnea o dată la doi ani. În timpul pandemiei de COVID-19 au trecut patru ani fără să îi vadă deloc.

„Îi vedeam pe ceilalți copii cum sunt aduși și luați de părinți de la școală. Îmi doream și eu asta”, își amintește el.

Tânărul spune că experiența l-a făcut mai puternic și mai ambițios. „M-a făcut mai puternic, într-un fel, mai ambițios, pentru că voiam să-mi fac părinții mândri”, afirmă Darius.

Există însă o amintire pe care nu a reușit niciodată să o uite. Prima dată când mama lui s-a întors acasă în vizită, nu a recunoscut-o. S-a uitat la bunica lui și a întrebat simplu: „Cine este doamna aceasta?”

Maria nu a trecut niciodată printr-un astfel de moment. Pentru ea, bunica este figura maternă cea mai importantă și cea mai stabilă din viața sa. Deși fratele ei s-a mutat recent la Londra împreună cu mama lor, Maria nu își dorește să plece. Vrea să rămână acasă, lângă bunica sa.

Uneori, atunci când femeia se simte rău, fetița rămâne trează lângă ea până târziu în noapte.

„Adorm întotdeauna după bunica mea. Trebuie să mă asigur că este bine și abia apoi pot să dorm”, spune Maria.