NATO nu face protectie sociala

Industria de aparare iese, din nou, la atac. Timp de trei zile, muncitorii din acest sector vor organiza o droaie de marsuri, mitinguri si alte manevre, dintre care unele, in mod sigur, se vor

Industria de aparare iese, din nou, la atac. Timp de trei zile, muncitorii din acest sector vor organiza o droaie de marsuri, mitinguri si alte manevre, dintre care unele, in mod sigur, se vor metamorfoza in blocari de drumuri ca si in trecut. Obiectivul detasamentelor sindicale de la Cugir, Zarnesti sau de aiurea e unul singur: garantarea productiei si a locurilor de munca. Din punct de vedere sindical, cererea e justificata, caci situatia din acest domeniu este critica. La ora actuala, industria de aparare are 36.000 de angajati. Ei sunt supravietuitorii unei armate imense, de 220.000 de oameni, existente pe vremea lui Ceausescu. Atunci, in perioada Razboiului rece, beneficiind din plin de sprijin politic si de o conjunctura favorabila, acest sector realiza exporturi anuale de aproape un miliard de dolari. Acum, exporturile sunt minuscule, iar dintre cei 36.000 de muncitori, doar vreo 12.000 sunt "incarcati" cu comenzi. Anul viitor, situatia va fi si mai grea, caci Ministerul Apararii Nationale a anuntat deja ca nu va putea aloca decat 2 milioane de dolari pentru achizitii din productia interna. Aceasta suma, raportata la numarul de zile lucratoare necesare pentru executarea comenzilor, nu ajunge decat pentru ocuparea a cateva sute de salariati. La acestia se vor adauga cateva mii care vor avea norocul sa lucreze pentru export. Restul vor sa faca ce au facut in ultimii 12 ani, adica sa se duca la serviciu ca sa priveasca cum le ruginesc masinile sau sa stea pur si simplu acasa. Pana acum, pentru acest lucru, statul le-a achitat, timp de trei cincinale, celebrul "ajutor de somaj tehnic", adica 75 la suta din salariu. Platile s-au facut mereu in numele prezervarii capacitatii de aparare a tarii. Conceptia strategica e una simpla. Cu toate amputarile succesive din ultimii ani, in zeci de fabrici din tara au ramas sectii "prinse" in Sectorul Productiei de Aparare. Asa cum, in caz de mobilizare generala, marile unitati se formeaza pe baza unui schelet de cadre militare, in caz de razboi, industria de aparare trebuia sa renasca cu ajutorul sectiilor tip "nuclee tehnice". Si aceste sectii pot sa faca de toate, de la "masinile de spalat" de calibrul 7,62 de la Cugir, la tancuri si avioane, capabile sa echipeze "armata intregului popor". Odata cu intrarea Romaniei in NATO, situatia se schimba in mod radical. Securitatea tarii noastre nu mai e o problema interna a noastra, ci a intregii aliante, asa ca niste tancuri tip "Fabricat in Romania", care nu corespund standardelor occidentale, nu mai intereseaza pe nimeni. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca, in timp ce faza decisiva a unui razboi modern, purtata in special cu aviatia, se termina in cateva saptamani, industria noastra de aparare poate trece pe picior de razboi in 6-9 luni. Toate aceste lucruri sunt cunoscute de mult la Guvern. Practic, motivul pentru care restructurarile s-au facut in trepte il constituie protectia sociala. Multe din fabricile prinse in Sectorul Productiei de Aparare sunt zone monoindustriale, unde orasul a crescut in jurul uzinei. Un caz clasic in acest sens il constituie Cugirul, unde somajul e de 60 la suta. Dar acest tip de protectie sociala, sustinut si prin unele comenzi fortate, costa imens. Pe langa salariile propriu-zise ale oamenilor, statul mai acorda o multime de scutiri si anulari de taxe si impozite unitatilor respective, in valoare de mii de miliarde de lei. Apoi, ca in cazul oricaror masuri protectioniste luate la gramada, alte miliarde se pierd prin subventionarea unor unitati care nu merita acest lucru. Pe lista apar fabrici de explozibili, unde masurile de securitate sunt draconice. Acolo, lumea umbla incaltata in paslari, iar femeile la ciclu n-au ce cauta in statiile pirotehnice. Dar, tot in acelasi nomenclator, mai apare o simpla intreprindere metalurgica din Brasov si o fabrica de butelii din Valcea. In aceste conditii, cabinetul Nastase trebuie sa defineasca foarte bine asa-numitele "capacitati speciale" de care mai are nevoie. Apoi trebuie incurajata colaborarea acestor unitati cu fabrici din Occident, pentru ca in tarile NATO functioneaza diviziunea muncii, iar aceasta piata e destul de mare. Restul uzinelor trebuie tratate ca niste uzine obisnuite, caci nu mai e posibil sa se tina in viata niste fabrici ascunse prin munti numai cu banii armatei romane. Armata romana va fi o armata NATO, iar NATO face multe, dar nu si protectie sociala.