NATO a lansat o amplă ofensivă împotriva talibanilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

NATO a anunţat ieri lansarea celei mai mari operaţiuni de până acum, pentru restabilirea securităţii în sudul Afganistanului. La ofensivă participă şi forţe afgane, informează BBC.

NATO a anunţat ieri lansarea celei mai mari operaţiuni de până acum, pentru restabilirea securităţii în sudul Afganistanului. La ofensivă participă şi forţe afgane, informează BBC. Operaţiunea a început ieri în zori şi urmăreşte să-i izgonească din provincia Helmand pe traficanţii de opium şi pe insurgenţii loiali talibanilor. În replică, tot ieri, talibanii au răpit un jurnalist britanic şi doi afgani, care lucrau ca translatori, pe care îi acuză că ar fi trădători. Operaţiunea combinată a mobilizat 4.500 de militari NATO şi 1.000 de soldaţi afgani şi are loc ca urmare a pericolului potenţial prezentat de mult-anunţata "ofensivă de primăvară" a talibanilor. Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan a precizat ieri, într-un comunicat, că operaţiunea cu nume de cod "Ahile" a fost lansată la cererea guvernului afgan. Scopul ofensivei este "îmbunătăţirea securităţii în zonele unde extremiştii, traficanţii de narcotice şi insurgenţii vor să destabilizeze guvernul afgan". Autorităţile locale au recunoscut că mai multe districte din provincia Helmand, care are graniţă cu Pakistanul, unde se află principalele zone producătoare de opiu, sunt complet în afara controlului guvernamental.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite