"N-am patriotisme locale, sunt cetăţean universal"

Născut în centrul ţării, la Agnita, în judeţul Sibiu, Ioan Gyuri Pascu zice despre sine că e "cetăţean universal", nu ardelean. Că-i emoţionat când merge acasă, că-i mândru că a

Născut în centrul ţării, la Agnita, în judeţul Sibiu, Ioan Gyuri Pascu zice despre sine că e "cetăţean universal", nu ardelean. Că-i emoţionat când merge acasă, că-i mândru că a deschis ochii unde i-a deschis, dar că n-are patriotisme locale. Şi că-l apucă râsul când îi aude pe unii cum apără Ardealul prin muzica populară, de parc-ar veni ungurii mâine să-l fure... Asemenea oricărui artist, a bătut România în lung şi-n lat şi-a cunoscut sumedenie de oameni din toate regiunile. Nu-i place să facă diferenţe şi nu gândeşte în stereotipuri. Zice chiar c-am fi mai liberi dac-am renunţa să-i vârâm pe oameni în categorii, dac-am înceta să-i judecăm la grămadă. Prejudecăţile pot fi eliminate prin cunoaştere, e convins Gyuri Pascu. Numai voinţă să fie...

Ioan Gyuri Pascu crede că stă în puterea noastră să eliminăm stereotipurile

Când spui Ioan Gyuri Pascu, spui Divertis. Spui glume, bancuri, veselie, haz de necaz. În toamna anului trecut, însă, după douăzeci de ani şi mai bine petrecuţi în grupul umoristic, ardeleanul de la Divertis a decis să facă o pauză şi să se ocupe de proiectele sale muzicale.

Adevărul: Sunteţi născut la Agnita, în judeţul Sibiu. Ce înseamnă să fii ardelean?

Ioan Gyuri Pascu: Sunt lucruri bune şi lucruri rele. Lucruri bune: se pune accent pe educaţie, pe respect... Mie mi-a fost foarte greu când am plecat de-acasă să nu vorbesc cu cineva cu "dumneavoastră", mi-aduc aminte că am fost chiar ofensat la un moment dat. Eram în gară la Călăraşi, să plec unde lucram, şi mă-ntreabă una: "Cât e ceasu', măi?", şi zic: "7 fără 25, măi". Şi aia zice: "Da' cum îţi permiţi? Că eu am o vârstă...", "Păi aşa m-aţi întrebat".

Nu mi s-ar fi întâmplat asta în Ardeal, unde mi s-ar fi spus: "Domnişor, cât e ceasul?". Astea-s părţile bune la ardeleni, că au acest respect, această seriozitate. Dar există, pe de altă parte, şi replici cum că noi avem catedrale de nu ştiu când, că învăţătura e aşa, că am învăţat rânduiala de la saşi, că seriozitatea noastră... Sunt prea mândri ardelenii, de parcă noi am inventat mersul pe jos sau am găurit macaroana.

Şi sunt mulţi care apără Ardealul prin muzica populară, de parcă mâine ar veni ungurii să ni-l ia... Asta mă distrează foarte tare pe mine, care sunt corcitură de patru naţii, român-maghiar-slovac-polonez. Mândria asta de care vă spun: "Noi suntem români", "Noi suntem stăpâni aicea"...

Venea multă lume în Ardeal, din celelalte regiuni ale ţării, în anii copilăriei Dvs. Aţi simţit acest lucru, erau bancuri cu moldoveni, cu olteni?

Când eram mic, în Ardeal se spuneau bancuri cu olteni. Era, de exemplu, un banc: "De ce poartă oltenii cămaşă în pătrăţele? Ca să poată să joace puricii şah pe ea".

După aceea, după ce a început Ceauşescu să ne orizontalizeze, au apărut şi seturi de bancuri cu moldoveni, Braşovului i se spunea Iaşov, erau bancurile cu sârma, cu trenul..

Dar până la mişcările astea de populaţie, nu erau decât bancuri cu olteni şi ardeleni. Ţin minte că mi-a zis un oltean un banc legat de lentoarea ardeleanului şi de faptul că nu-şi dă seama şi că nu-i pasă: "Mergea Ion pe stradă şi tot aude: Poc, Poc, Poc... o dată, de două ori, de trei ori, stă el se gândeşte, după vreo jumate de oră întreabă: Ce-i cu pocu' ăsta? Şi când se întoarce unu-i dădea cu un lemn în cap".

Atunci când aţi ajuns să mergeţi peste tot prin ţară, cum vi s-au părut oamenii din celelalte zone?

În momentul în care am început să umblu mai mult, am înţeles că peste tot sunt oameni. Dar noi vrem ca lumea să fie după modelul nostru.

Sunt, însă, prejudecăţile foarte mari. C-aşa şi la Călăraşi, cartierul în care am stat eu se numea "Doi Moldoveni", pentru că, probabil, primii care au venit la combinat au fost aduşi mai mult din Moldova. Iar localnicii s-au simţit deranjaţi. Ca şi câinele care-şi marchează teritoriul făcând pipi într-o parte şi în alta, ca să nu mai vină nimeni acolo.

Dar după ce umbli mai mult, îţi dai seama că nu-i aşa cum zic stereotipurile. Eu cred că noi trăim în stereotipuri şi ăsta e un lucru rău, că atunci nu ne putem elibera. Eşti cu-atât mai liber cu cât poţi mai mult să accepţi pe fiecare din jurul tău, chiar dacă nu-ţi convine.

Sunt nişte patternuri pe care le putem sparge, stă în puterea noastră. Se pune, însă, întrebarea: ne dorim sau nu? În general, oamenii nu-şi doresc. Pentru că noi căutăm calea cea mai simplă: de ce să beau într-o dimineaţă ceai dacă m-am învăţat să beau cafea?

"Cei care n-au prea cunoscut ţara au prejudecăţi faţă de alţii"

De "mitici" când aţi auzit? Se folosea termenul în Ardeal?

La mine acasă, în centrul ţării, niciodată. Eu până n-am ajuns să cunosc bănăţeni, timişoreni, n-am auzit de "mitici". Cei care se plângeau cel mai mult şi aveau chestia asta cu "miticii" erau bănăţenii, Timişoara.

Se simţeau într-un fel superiori, fiind un oraş multicultural şi foarte aproape de graniţa sârbească, şi aveau chestia asta că "Dom'le, noi suntem serioşi, Banatu-i fruncea, şi miticii..." Şi după aceea, când am ajuns la Timişoara, am constatat că erau şi-acolo suficienţi "mitici". Doar că întotdeauna îi vezi pe ceilalţi.

Dar ce vrea să însemne cuvântul "mitic"?

Omul de Bucureşti, în general. Omul şmecher. Probabil că sunt nişte frustrări în spatele "miticului", că, în general, cei care n-au prea circulat, cei care n-au prea cunoscut ţara au judecăţi de valoare, prejudecăţi faţă de alţii. După ce mergi şi vezi într-adevăr cum stau lucrurile, nu mai ai aşa de multe.

Pe Mitică l-au preluat de la Caragiale, Mitică e acel personaj şmecher, care ştie, care se descurcă. Şi probabil că atunci când spun "mitici", "miticism", taxează şmecheria pe care o asociază de multe ori cu sudul, dar mai mult cu Bucureştiul.

E şi cântecul lui Mircea Vintilă: "Constantine, ţine seama, când ajungi la Bucureşti, Fii atent să n-o păţeşti". Eu zic că e şi foarte normal să fie aşa, pentru că în orice Capitală vei găsi oameni adunaţi, culmea!, de peste tot, care devin aceşti "mitici", oameni mai şmecheri, ca să se descurce într-o metropolă, într-o capitală.

Ziceaţi că în Moldova vă plac ciorbele. În Oltenia, în Banat, ce vă place?

Mie îmi place foarte mult în Oltenia hotărârea cu care ei foarte rapid fac orice. De multe ori, după aia ajung să se gândească. Până să-şi ceară scuze, ţi-au şi dat o palmă! Deci aşa sunt oltenii: foarte iuţi la orice.

În Banat, îmi place cum vorbesc ei cu respect despre graniţa cu sârbii... La Timişoara, fiind un adevărat oraş multicultural, nu există nicio urmă de xenofobie, absolut deloc, dar ei au treabă cu miticii! Asta-i chiar culmea! Ce nu-mi place acolo: mi se par foarte reci.

Ardelenii mi se par un pic prea mândri. Bun, poate să vină lumea să ne vadă şi catedralele, şi seriozitatea ardelenească, dar să nu facem atâta caz.

"Casa mea e pe tot pământul"

Român sau ardelean? ... cetăţean universal. De mic copil m-am gândit la chestia asta. Sunt născut în Ardeal, sunt mândru că sunt născut în Ardeal, mă bucur când mă întorc şi mă întâlnesc cu prietenii, simt o anume emoţie mereu când mă întorc acasă, dar casa mea e pe tot pământul şi aş vrea să-l cutreier pe tot. N-am patriotisme locale, sunt cetăţean universal.

Despre punctualitate. Asta cu punctualitatea, de pildă, mă deranja la Bucureşti. Îl întrebam pe unu': "Dom'le, când să ne întâlnim?", că el mă întrebase: "Dar nu vii şi tu pe la mine?". Şi zic: "Ba da. Miercuri e bine?", "Ah, păi stai că miercuri fac nu ştiu ce...", "Păi n-ai întrebat când să vin?" Sau dacă zicea cineva "Marţi la 3", foarte rar era "Marţi la 3". Cu asta mi-a fost cel mai greu. Nici acum n-am reuşit să mă obişnuiesc cu "punctualitatea" asta din Bucureşti. Dar încep să mă învăţ, că nu se mai poate altfel.

Ardeleanul în bancuri. La ardelean iese în evidenţă, de obicei, faptul că e mucalit. Şi stilul ardeleanului de a-şi apăra proprietatea, de a fi mândru de ceva ce-i al lui. E chiar un banc foarte interesant în care Ion şi Gheorghe aleargă, aleargă, şi nu reuşesc să prindă trenul.

Şi zice Ion lui Gheorghe: "No, vezi mă Gheorghe, ce rău e să n-ai lucru' tău..." Despre asta e vorba în bancuri: că ardeleanul e mucalit şi închistat în anumite norme ale lui. Cum e şi celălalt banc, cu Ion şi Gheorghe, tot la gară. Îşi luau bilet şi îi întreabă, la casă: "Unde mergeţi?" Şi ei, între ei: "Îi spunem?", "Nu-i spunem, nu-ţi spunem, ce te interesează? Vrem două bilete şi-atâta", "Da' unde mergeţi că nu pot să vă dau bilet...", şi până la urmă se hotărăsc să-i zică: "No, bine, doamnă dragă, noi merem la nuntă".

Sertarul cu amintiri: prietenii de la Divertis

"Când am mers la Divertis, mă întrebau colegii de facultate: <> Păi - zic - care-i problema? Eu ajungând să cunosc mai bine Moldova, m-am îndrăgostit, pur şi simplu: o dată de Iaşi, ca oraş, şi pe urmă de întreaga Moldovă, ca ospitalitate, şi de ciorbele, de borşurile moldoveneşti care mă termină! Sunt pe primul loc în inima mea. Nu dau nicio ciorbă moldovenească pe una de Ardeal, chiar dacă-mi plac şi unele ardeleneşti".

Eşti cu-atât mai liber cu cât poţi mai mult să accepţi pe fiecare din jurul tău, chiar dacă nu-ţi convine
Ioan Gyuri Pascu

În orice Capitală vei găsi oameni adunaţi, culmea!, de peste tot, care devin "mitici", oameni mai şmecheri, ca să se descurce într-o metropolă, într-o Capitală
Ioan Gyuri Pascu