Moscova încă ţine cu Belgradul | adevarul.ro

Moscova încă ţine cu Belgradul

Publicat:
Ultima actualizare:
0

În Europa au apărut două noi diferende între Rusia şi Vest. Moscova încearcă cel puţin amânarea unui statut de independenţă pentru Kosovo. Amplasarea unor piloni ai scutului

În Europa au apărut două noi diferende între Rusia şi Vest. Moscova încearcă cel puţin amânarea unui statut de independenţă pentru Kosovo. Amplasarea unor piloni ai scutului antibalistic american în Cehia şi Polonia este însă un fapt pe care ruşii îl pot doar critica sonor.

În afară de Belarus sau Ucraina, bine ţinute în hăţuri economice şi politice, încă turbulenta Serbie este cam singura regiune din Europa unde Rusia mai poate contra alegerile Occidentului.

Scuturi diplomatice

După Slovenia, Croaţia se află acum în anticamera UE, iar Macedonia, ca şi Albania, în negocieri cu NATO. Ambele organizaţii occidentale arată şi Serbiei un premiu euro-atlantic, dar sârbii nu s-au aşezat încă pe o astfel de direcţie. Kremlinul este dispus să contribuie la menţinerea unei situaţii incerte în regiune, adică în Kosovo. Moscova îşi menţine astfel antrenamentul diplomatic în jurul unui "conflict îngheţat" şi chiar un posibil element de schimb în alte dosare similare.

Rusia este singura membră a Grupului de Contact - din care mai fac parte SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia - care cere "o perioadă mai lungă de reflecţie" asupra planului ONU pentru Kosovo. Emisarul special Martti Ahtisaari urmează să prezinte documentul, încă secret, conducerilor locale şi diplomaţilor străini. Diplomaţi ai NATO au avansat că planul ONU ar oferi provinciei independenţă, comunităţilor sârbe, autonomie, iar emisarului UE, o perioadă de drept de veto asupra deciziilor viitorului guvern kosovar. Preşedintele Putin a precizat însă că o decizie asupra viitorului statut al Kosovo "nu poate fi impusă din afară, ci doar acceptată de Belgrad şi Priştina". Liderii naţionaliştilor din ambele tabere sunt de accord cu liderul rus, dar până acum nu au căzut asupra niciunui acord.

Scuturi balistice

În Cehia sau Polonia, Rusia nu mai are putere decât să avertizeze. Americanii au cerut voie să amplaseze un radar pe teritoriul ceh şi o baterie antirachetă pe cel polonez, iar liderii cehi şi polonezi acceptă. SUA consideră că aceste elemente ale scutului antibalistic american îi vor apăra şi pe noii lor aliaţi est-europeni. Scepticii sugerează însă că respectivele amplasamente militare pot atrage chiar atacurile pe care încearcă să le combată.

Moscova acuză Praga şi Varşovia că se dotează astfel cu echipamente îndreptate nu împotriva Iranului sau Coreei de Nord - care nu au încă rachete capabile să atingă Europa -, ci împotriva arsenalelor Rusiei. Destabilizând astfel strategic regiunea şi stricând relaţiile bilaterale. Criticii Rusiei amintesc însă de armamentul superperformant pe care Rusia l-a livrat Iranului, Siriei sau Venezuelei, care ameninţă diferitele interese strategice - ale Americii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite