Momentul în care un câine îşi trage stăpâna din faţa unei camionete care se îndrepta cu viteză spre ea VIDEO
0O femeie din Marea Britanie a scăpat ca prin urechile acului de un posibil accident după ce câinele său a tras-o din faţa unei camionete 4x4, chiar în ultima secundă.
Kimberley Bridges, în vârstă de 35 de ani, se plimba cu câinele său Orla, o fetiţă din rasa boxer, pe o stradă din Castleford, comitatul West Yorkshire, când o maşină Toyota Hilux s-a repezit pe trotuar, conform Dailymail.
Orla a reacţionat rapid şi s-a ferit din calea maşinii, în timp ce aceasta a trecut chiar prin locul unde se aflaseră cele două.
Kimberley a fost la câţiva milimetri distanţă de a fi lovită de maşina care circula cu peste 110 km/h.
Potrivit ei, camioneta a urcat pe trotuar după ce s-a ciocnit cu o altă maşină.
Din fericire, femeia a scăpat nevătămată.
Ea a afirmat că se bucură şi că incidentul a avut loc la o oră la care copiii nu se întorc încă de la şcoală, pentru că altfel pe acolo trec mulţi dintre ei.
„Am îngheţat de groază şi am simţit că oglinda exterioară îmi atinge posteriorul. Orla a fugit şi m-a tras după ea. Mi-a salvat viaţa”, a afirmat femeia.
Maşina implicată în incident a accelerat şi a fost găsită ulterior abandonată într-un oraş din apropiere.