Misterul privind soarta lui Saddam Hussein se amplifica | adevarul.ro

Misterul privind soarta lui Saddam Hussein se amplifica

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Saddam Hussein nu a fost prezent la televiziunea irakiana, marti, asa cum se anuntase, fapt ce a relansat dezbaterea privind soarta liderului de la Bagdad. Ca urmare, responsabilii americani apreciaza

Saddam Hussein nu a fost prezent la televiziunea irakiana, marti, asa cum se anuntase, fapt ce a relansat dezbaterea privind soarta liderului de la Bagdad. Ca urmare, responsabilii americani apreciaza ca este greu de spus daca el mai e ori nu in viata. "Acest lucru pune intrebari interesante", a apreciat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Ari Fleischer, dupa ce discursul lui Saddam a fost citit, la televiziune, de ministrul Informatiilor. La randul lui, ministrul Apararii, Donald Rumsfeld, a apreciat ca foarte "interesant" faptul ca liderul irakian nu a aparut la postul de televiziune. Londra a opinat ca neaparitia la televiziune a lui Saddam "ridica intrebari asupra autenticitatii precedentelor sale alocutiuni televizate". Primele atacuri americane asupra Bagdadului, din cursul diminetii de 20 martie, au vizat un buncar in care se credea ca s-ar fi aflat Saddam si cei doi fii ai sai. Ulterior, el si-a inmultit aparitiile la televiziune, insa nici una dintre ele nu a fost in direct si nu a permis stabilirea datei realizarii inregistrarilor, starnind dezbateri asupra starii sanatatii sale. Oricum, Saddam n-a mai fost vazut in public din ianuarie, cu toate ca, ieri, s-a anuntat ca a prezidat o reuniune la care au asistat si fiii sai, Udai si Qusai. Oricum, zvonurile pe seama sanatatii lui circula insistent, unii sustinand ca e victima unei embolii cerebrale, iar altii ca e mort de mult. In fine, anuntat cu mare tam-tam publicistic, discursul lui de marti a fost citit de ministrul Informatiilor, onoare care-i revine adesea.

Top articole

Partenerii noștri