Misiuni de exploatare la Polul Nord

Dispariţia completă a calotei polare nordice, la orizontul anilor 2070, ar deschide noi rute maritime şi ar face posibilă exploatarea unor vaste resurse miniere şi petroliere încă

Dispariţia completă a calotei polare nordice, la orizontul anilor 2070, ar deschide noi rute maritime şi ar face posibilă exploatarea unor vaste resurse miniere şi petroliere încă inaccesibile. Canadienii, americanii şi ruşii revendică deja teritorii pe care urmaşii lor le-ar putea exploata eficient.

Tratatul Antarcticii, din 1961, rezervă de-a pururi continentul alb doar activităţilor paşnice. Protocolul adiţional de la Madrid, intrat în vigoare în 1998, protejează acest mediu excepţional pentru încă 50 de ani. În jurul Polului Nord au loc însă foraje, iar groenlandezii au protestat faţă de un radar militar american acceptat de danezi.

Se crede că regiunea arctică ar deţine circa 25% din rezervele globale de energie, iar topirea definitivă a gheţurilor nordice face posibilă măcar verificarea acestei teorii.

Aur negru pe alb

Îngrijorate de preţul financiar şi politic al petrolului, SUA mizează pe Alaska pentru diversificarea surselor de hidrocarburi. Ecologiştii americani spun că, în loc să pună sub risc rezervaţia naturală arctică, America şi-ar reduce mai bine din excese.

Anul trecut, stoparea activităţilor companiei BP din Golful Prudhoe a readus în atenţie riscurile extragerii petrolului din rezervaţia naturală naţională arctică a Americii. Numai că US Geological Survey raportează aici circa 10,4 miliarde barili de petrol - analize ale unor companii private din SUA reduc cantitatea la 4,3-7,7 miliarde barili, dar orişicât. Alaska ar avea şi nişte zeci de mii de trilioane de metri cubi de gaz metan - din care doar 1% ar dubla rezerva SUA. De aceea, pe fondul tuturor avertismentelor ecologice, administraţia Bush a dat undă verde forajelor în "rezerva petrolieră naţională" Alaska. Sute de mii de hectare din vestul Golfulului Prudhoe sunt marcate drept petrolifere încă din 1923, dar au rămas până acum în afara exploatării.

Teritorii inter-naţionale

În mod tradiţional, Polul Nord a fost considerat teritoriu internaţional. Accesul crescut la petrol şi gaze schimbă această preconcepţie. În timp ce SUA şi UE consideră Pasajul de nordvest un teritoriu al nimănui, Canada şi-l revendică drept strâmtoare internă. Cândva blocat tot anul de gheţuri, schimbarea climatică a extins, de la 30 la 120 de zile, perioada de navigaţie prin trecătoarea care reduce considerabil legătura dintre Europa şi Asia. Alt contencios din regiunea arctică este Marea Beaufort, a cărei dezgheţare face accesibile marile rezerve de petrol şi gaze de dedesubt.

Rusia îşi dispută Marea Barents cu Norvegia şi Marea Bering cu Statele Unite. Din 2001, Rusia solicită Comisiei ONU pentru limitele platformelor continentale mutarea limitelor platformei continentale ruseşti dincolo de zona de 300 de kilometri, dar tot în cadrul sectorului arctic rusesc. Rusia clamează astfel o mare parte a Arcticii, cu Polul Nord. Iar Danemarca revendică Polul Nord drept o "continuarea naturală a Groenlandei".