Ministrul Justiției reacționează la protestul grefierilor din București: „Le împărtășesc preocupările”
0Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că poartă discuții cu sindicatul grefierilor și speră să evite o grevă generală. Declarațiile au venit după ce zeci de grefieri au protestat în fața instanțelor și parchetelor din București.

Întrebat despre protestele grefierilor, Ministrul Justiției, Radu Marinescu a spus că s-a întâlnit cu reprezentanții lor și i-a asigurat că Ministerul Justiției urmărește respectarea statutului grefierilor. „Lucrăm împreună, inclusiv cu reprezentanții lor, cu consultarea sindicatului grefierilor, pentru finalizarea noului statut al grefierilor și avem încredere că, după depășirea unei perioade care este dificilă pentru țara noastră, va exista o deplină stabilitate în ceea ce privește situația grefierilor”, a explicat Radu Marinescu, citat de Agerpres.
Referitor la un posibil blocaj în sistemul judiciar, ministrul a afirmat: „Sperăm să nu se ajungă la o astfel de situație. În momentul de față, activitatea în sistemul judiciar se desfășoară normal”.
Impactul ordonanței și îngrijorările sindicaliștilor
Sindicaliștii au transmis că plafonarea sporului afectează direct „demnitatea, sănătatea, securitatea în muncă” a grefierilor. Ministrul a recunoscut dificultățile generate de Ordonanța de Urgență care limitează sporul. „Consecințele acestei ordonanțe de urgență sunt dificile pentru toți cetățenii care sunt vizați de această situație. Le împărtășesc preocupările și, repet, facem toate eforturile care țin de Ministerul Justiției pentru ca stabilitatea statutului grefierului să fie asigurată”, a adăugat Marinescu.
Când a fost întrebat dacă a încasat și el spor pentru condiții vătămătoare, ministrul a răspuns: „Toate drepturile salariale care au fost încasate sunt în conformitate cu dispozițiile legale. Dacă este o reducere, va fi pentru toată lumea”, fără să precizeze suma primită.
Motivul protestului și revendicările grefierilor
Protestul spontan de marți dimineață a fost declanșat în semn de nemulțumire față de Ordonanța de Urgență care limitează sporul pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase la 300 lei brut pe lună, au transmis oficialii Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial (SNGJD). Aceștia amenință că, în cazul în care Guvernul nu va reveni asupra deciziei, activitatea grefierilor ar putea fi blocată la nivel național.
O delegație a sindicatului așteaptă o întâlnire cu ministrul Justiției, iar protestatarii care s-au adunat în fața Curții de Apel București s-au îndreptat spre Ministerul Justiției.
SNGJD precizează că sporul era acordat pe baza unor buletine de expertiză emise de direcțiile de sănătate publică și că limitarea acestuia „afectează direct demnitatea, sănătatea, securitatea în muncă și siguranța celor care asigură funcționarea zilnică a instanțelor și parchetelor, precum și desfășurarea efectivă a actului de justiție”.
Sindicaliștii spun că nu mai acceptă „tratamentul inechitabil și disprețul autorităților față de condițiile reale de muncă” și critică faptul că decizia a fost luată fără consultarea lor.