Ministerul Sănătății va primi 130.000 de doze de vaccin hepatitic B. Contractul a fost semnat

0
Publicat:

Ministerul Sănătăţii a anunțat, marți, că a semnat contractul pentru furnizarea a 130.000 de doze de vaccin hepatitic B. Vaccinul va ajunge în România până la jumătatea lunii noiembrie, conform Agerpres.

Dozele de vaccin vor ajunge în România până la jumătatea lunii noiembrie.
Vaccinul hepatitic B este administrat în maternități, în primele 24 de ore de la naștere.

Potrivit acordului, dozele vor ajunge în ţara noastră până la jumătatea lunii noiembrie. Din datele Institutului Naţional de Sănătate Publică, reiese că în acest moment, la nivel naţional, există un stoc de aproximativ 17.500 doze de vaccin”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii. 

Referitor la vaccinul hexavalent, procedura de licitație este în curs de finalizare și în cel mult trei săptămâni va fi încheiat acordul-cadru, care este valabil pentru o perioadă de patru ani. 

Totodată, Ministerul Sănătății apreciază că prima tranșă de vaccin va fi livrată în luna noiembrie.  

Conform INSP, există un stoc de circa 64.000 de doze de vaccin hexavalent. 

Potrivit legislației actuale, se efectuează redistribuiri de doze de vaccin până la rezolvarea situației. 

 „Numărul mediu lunar de copii beneficiari este de aproximativ 15.000", conform comunicatului. 

 Vaccinul hepatitic B este administrat în maternităţi, în primele 24 de ore de la naştere, iar vaccinul hexavalent se administrează la 2, 4 şi 11 luni.  

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite