Ministerul Educatiei finanteaza ilegal Facultatea de Marina Civila de la "Mircea cel Batran"
In municipiul Constanta functioneaza doua institutii de invatamant cu profilul marina civila: una este Universitatea Maritima din Constanta, cea de-a doua este Facultatea de Marina Civila din cadrul
In municipiul Constanta functioneaza doua institutii de invatamant cu profilul marina civila: una este Universitatea Maritima din Constanta, cea de-a doua este Facultatea de Marina Civila din cadrul Academiei Navale "Mircea cel Batran". Sigur, daca avem in vedere ca Romania este o tara maritima si fluviala, putem spune ca, la cata nevoie este de ofiteri de marina civila la noi si in lume (peste 40.000 de locuri de munca), s-ar mai putea infiinta cateva universitati. Din pacate, problema nu se poate pune deloc astfel. In primul rand, pentru ca situatia din Constanta nu face decat sa evidentieze cat de lipsiti de coerenta in decizia educationala suntem, in conditiile in care vorbim de fonduri bugetare risipite - din si asa insuficientul buget al invatamantului -, dar si de incoerenta in sustinerea unei reforme reale a universitatii romanesti. Foarte pe scurt, povestea celor doua institutii (prima cu rang de universitate, cea de-a doua, facultate) de invatamant superior este urmatoarea: in 1972 s-a infiintat Institutul de marina civila pentru pregatirea ofiterilor de marina comerciala. Un an mai tarziu, in 1973, nou infiintatul institut este comasat cu Scoala militara, devenind impreuna Institutul de Marina "Mircea cel Batran", institutie de invatamant superior in subordinea Armatei (dar si cu sectie civila). La Revolutie, studentii de la sectia civila au fost primii din cadrul miscarilor revendicative - pe vremea cand actualul primar Mazare era prin anii terminali - si au cerut separarea de Armata, din diverse considerente. Printre acestea, poate nu lipsit de greutate, era acela al militarizarii invatamantului civil, lucru greu de suportat, totusi, de catre tinerii care nu doreau sa devina ofiteri militari, ci ofiteri civili. Guvernul roman emite, asadar, in '90, doua hotarari: una in februarie, de infiintare a Institutului de Marina Civila (actuala Universitate Maritima), cealalta in aprilie, de organizare a Academiei Navale, fara sectia civila. Dupa doar o luna (mai 1990), o alta Hotarare de Guvern (551/17 mai 1990) infiinteaza, in cadrul Academiei, Facultatea de Marina Civila, dar cu o conditie. Aceasta conditie este esentiala, in primul rand in privinta gestionarii bugetului invatamantului superior: nou infiintata facultate scolarizeaza numai pe banii "beneficiarilor interni si externi". Cu alte cuvinte, statul, prin bugetul MEC, nu aloca fonduri bugetare decat Universitatii Maritime pentru scolarizarea ofiterilor maritimi si fluviali. Situatia aceasta a tinut pana in 2003, cand, pentru prima data, MEC a dat Academiei Navale locuri finantate de la bugetul de stat, desi aceasta, conform actelor de infiintare, nu avea drept la locuri de la stat. Am solicitat Ministerului Educatiei o explicatie in legatura cu aceasta, cel putin proasta, gestionare a fondurilor bugetare, fiindca este un nonsens sa ai deja o universitate (cu doua facultati) specializata pe marina civila si fluviala si sa mai aloci unei institutii pe care, oricum, nu o ai in subordine (din punct de vedere financiar) fonduri, exact pentru aceleasi specializari. Directorul general al invatamantului superior ne-a declarat ca "a dat aceste locuri (120) pentru ca le-a solicitat M.Ap.N.". Domnul director spune ca "nu stie nimic despre faptul ca Facultatea de marina civila din cadrul universitatii militare nu avea dreptul legal de a primi locuri finantate de la buget", si nici de actul ei de infiintare care spune ca are voie sa scolarizeze doar cu taxa. Mai promite dl. director ca va solicita urgent atat MApN, cat si Academiei Navale "Mircea cel Batran", baza legala in virtutea careia au cerut locuri de la bugetul de stat. La MApN nu ne-a deslusit nimeni, fiindca, prin Biroul de presa, ni s-a comunicat ca "persoana care ar putea declara ceva legat de acest subiect nu era de gasit ieri". Este insa cat se poate de clar ca de doi ani o facultate primeste ilegal locuri de la bugetul de stat. De-a lungul celor 13 ani de cand s-au separat cele doua institutii, au tot existat incercari de a le comasa (prin vara lui 2000), desi doar in trei tari din lume mai exista astfel de hibrizi. Din 2001, de cand au disparut "beneficiarii", pe banii carora erau scolarizati studentii, MEC a dat voie facultatii sa scolarizeze cu taxa, ceea ce se afla in rigorile legii. In ultimii doi ani insa, Ministerul Educatiei si-a permis sa finanteze ilegal o institutie numai si numai pentru ca ea se afla sub umbrela Armatei.



















































