Luca Niculescu, discuție cu premierul Marocului. Candidatura lui Dacian Cioloș la conducerea Francofoniei, pe agenda convorbirii
Premierul Luca Niculescu a discutat telefonic joi, 12 noiembrie, cu omoloaga sa marocană, Fatima Ezzahra El Mansouri.

„Marocul este un partener important pentru România și principalul nostru partener comercial din Africa. Ne dorim să consolidăm și mai mult relațiile dintre cele două țări, atât la nivel politic, cât și economic, prin încurajarea unor noi investiții”, a transmis premierul într-o postare pe X.
Discuțiile au abordat și teme regionale și internaționale, asupra cărora cele două părți au poziții în mare măsură similare.
„În final, candidatura lui Dacian Cioloș pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) a fost, de asemenea, unul dintre subiectele abordate, în contextul cooperării excelente dintre cele două țări în cadrul Francofoniei, un spațiu de care suntem profund atașați.”
În octombrie, președintele Nicușor Dan a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, printre altele, despre candidatura României la funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei, prin fostul premier Dacian Cioloș.
Cioloș are patru contracandidați
Dacian Cioloș are de înfruntat 4 candidați în competiția pentru conducerea Organizației internaționale a Francofoniei.
Dre Coumba Ba, din Mauritania, fost ministru, în prezent consilier prezidențial, Juliana Amato Lumumba, din Republica Democrată Congo, fostă jurnalistă, a trecut prin mai multe posturi ministeriale și Louise Mushi kiwabo, din Rwanda, actuala secretară generală a OIF, care își dorește un al treilea mandat.
Decizia privind viitorul Secretar general al Francofoniei va fi luată la următorul Summit al Francofoniei (15-16 noiembrie 2026, Phnom Penh/Cambodgia), care va reuni șefii de stat și de guvern din cele 53 de state și guverne membre cu drepturi depline ale OIF.




















































