Minerilor din Motru li se opreste din salariu costul intretinerii
Lefurile vor fi taiate cu pana la o treime
Datoriile locuitorilor din Motru la intretinere au ajuns la 45 miliarde de lei. Pentru ca oamenii sa nu intre in iarna fara apa si caldura, Primaria Motru, Prefectura Gorj si CNL Oltenia au pus la punct o strategie de recuperare a acestor debite. Astfel, celor aproximativ 4.000 de mineri din bazinul carbonifer Motru, CNL Oltenia le va retine lunar pe statul de plata costul intretinerii. Pentru acest lucru, compania a solicitat Primariei sa obtina acordul scris al minerilor. Angajatii Primariei Motru vor merge din usa in usa pentru completarea formularelor in cauza. Primarul localitatii, Ion Iorga, spune ca, in acest mod, ortacilor li se va putea opri pana la o treime din salariu. Avand in vedere ca in Motru sunt 7.000 de apartamente si ca deja mai multe scari de bloc nu beneficiaza de apa potabila - masura fiind luata de furnizor in semn de amenintare pentru recuperarea datoriilor -, subprefectul Eugen Valcean spune ca se va ajunge in situatia in care se va opri total apa rece, apa calda si caldura. De asemenea, de aproape 3 ani, furnizorul de agent termic nu a incasat nici un leu de la unitatile de invatamant din oras.





















































