Milosevici acuza Occidentul ca a dezmembrat Iugoslavia
Slobodan Milosevici si-a incheiat, luni dupa-amiaza, depozitia preliminara in fata Tribunalului Penal International de la Haga (TPI), declarandu-se "invingatorul moral" al acestui proces, in fata unei
Slobodan Milosevici si-a incheiat, luni dupa-amiaza, depozitia preliminara in fata Tribunalului Penal International de la Haga (TPI), declarandu-se "invingatorul moral" al acestui proces, in fata unei curti pe care o considera "ilegala". Afirmand ca isi expune argumentele pentru a le face cunoscute publicului larg, si nu neaparat tribunalului, Milosevici a acuzat Occidentul ca a urmarit dezmembrarea Iugoslaviei. Dupa ce, in primele doua zile ale depozitiei sale, Milosevici a vorbit aproape in exclusivitate despre Kosovo si despre campania NATO impotriva Iugoslaviei, luni, el s-a referit si la razboaiele din Croatia si Bosnia-Hertegovina, celelalte doua dosare pentru care este acuzat. Milosevici a negat ca ar fi avut vreun rol in izbucnirea si desfasurarea celor doua conflicte, care au facut peste 200.000 de morti. El a afirmat ca "distrugerea" Iugoslaviei a fost planificata de puterile occidentale, care au dus in general o politica "neo-colonialista", urmarind faramitarea tarilor comuniste multietnice, cum au fost Uniunea Sovietica si Cehoslovacia. Fostul presedinte iugoslav a insistat asupra faptului ca in fosta Iugoslavie, toate etniile au coexistat in "deplina armonie", pana in momentul in care "interesele externe" au alimentat nationalismul din Croatia si Bosnia. "Occidentul a vrut sa-si extinda dominatia economica, politica si culturala asupra Iugoslaviei si nu a putut face acest lucru decat alimentand tensiunile dintre grupurile nationale si etnice" din federatie, a declarat fostul presedinte iugoslav. In ceea ce priveste puterea pe care o avea asupra sarbilor bosniaci, Milosevici a apreciat drept "proaste" relatiile sale cu liderii acestora, Radovan Karadzici si Ratko Mladici, pentru ca "noi eram de stanga, iar ei de dreapta". Totodata, el a spus ca doar o persoana care "nu stie cat de vanitosi sunt politicienii sarbi, cat de intoleranti sunt cand e vorba de o implicare din exterior, poate inventa teoria despre asa-zisele ordine pe care le dadeam Republicii Srpska". Milosevici a negat ca ar fi stiut despre masacrul de la Srebrenita, cand in jur de 7.000 de musulmani au fost ucisi de fortele sarbilor bosniaci si ca ar fi avut vreo vina in privinta bombardarii orasului Dubrovnik, din Croatia. In acelasi timp, Milosevici a denuntat mass-media, afirmand ca deformeaza adevarul. Tot ieri, tribunalul urma sa audieze primul martor al acuzarii, in dosarul Kosovo. Pentru ca procurorii doresc ca primele marturii sa ofere un tablou de ansamblu asupra sistemului de guvernamant si a situatiei politice si militare din fosta Iugoslavie, acuzarea va prezenta mai intai persoane cu rang inalt in fosta administratie si in armata. In total, vor fi audiati aproximativ 350 de martori, dintre care 90, in dosarul Kosovo. Milosevici are, la randul sau, posibilitatea de a examina martorii. O mare parte dintre acestia vor beneficia de un program special de protectie; pe durata procesului ei vor relata din spatele unor panouri si vor avea un nume de cod. Cei care se tem pentru viata lor, vor primi o noua identitate precum si o noua rezidenta. Primul martor al acuzarii este un fost lider comunist albanez din Kosovo, din vremea lui Tito, Mahmut Bakalli, care urma sa vorbeasca despre intalnirile secrete avute cu Milosevici, pentru a gasi o solutie de evitare a razboiului din Kosovo.



















































