Militarii vinovati de tragedia din Valcea - preluati de Parchetul Militar | adevarul.ro

Militarii vinovati de tragedia din Valcea - preluati de Parchetul Militar

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cei doi militari in termen de la Depozitul de munitie Francesti-Valcea (U.M. 01461), care au dat tara peste cap, la sfarsitul saptamanii trecute, dupa ce au parasit inarmati unitatea, impuscandu-l in

Cei doi militari in termen de la Depozitul de munitie Francesti-Valcea (U.M. 01461), care au dat tara peste cap, la sfarsitul saptamanii trecute, dupa ce au parasit inarmati unitatea, impuscandu-l in cap pe comandantul garzii si omorand doi cetateni nevinovati, au fost preluati ieri de Parchetul Militar Teritorial Bucuresti, pentru continuarea cercetarilor. Ieri, in prezenta procurorilor militari, au fost reconstituite pe teren evenimentele, in toata inlantuirea lor tragica. O prima concluzie a acestei actiuni este aceea ca lipsesc mai multe cartuse. Baragan Mihai Constantin si Magureanu Ion vor fi supusi unor expertize psihiatrice pentru a se stabili daca au avut discernamant in momentul savarsirii faptelor ce le-au fost retinute in sarcina. Prin ordonanta a P.M.T.B., inca de duminica seara a fost dispusa punerea in miscare a urmaririi penale si arestarea inculpatilor. Baragan Mihai Constantin este acuzat de savarsirea urmatoarelor infractiuni: tentativa de omor, calcare de consemn, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, violare de domiciliu, omor deosebit de grav, furt calificat, ucidere din culpa, parasirea locului accidentului. Celalalt militar, Magureanu Ion, va fi cercetat pentru savarsirea in concurs a doua infractiuni de tentativa de omor, calcare de consemn, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, violare de domiciliu, omor deosebit de grav, furt calificat. Pentru profesionalismul si operativitatea dovedite in operatiunea de prindere a militarilor fugiti cu arme automate si munitie din post, ministrul de Interne, Ioan Rus, a adresat prin Ordin de Zi felicitari si multumiri tuturor politistilor si jandarmilor angajati in aceasta misiune. Sunt citati si felicitati generalul de brigada Dumitru Sorescu, prim-adjunct al sefului Politiei Romane, generalul Marian Tutilescu, adjunct al sefului IGP, colonelul Nicolae Pietrareanu, seful IPJ Valcea, si colonelul Randunel Badescu, adjunct al acestuia. Au mai fost adresate felicitari generalului George Velicu, coloneilor Gavril Pop si Lucian Pahontu, din cadrul Comitetului National al Jandarmeriei Romane si, nu in ultimul rand, generalului de divizie Zaharia Toma, coordonatorul fortelor participante la operatiunile de capturare a criminalilor fugari.

Top articole

Partenerii noștri