Militarii romani din Afganistan asteapta in tensiune ziua de 11 septembrie
Soldatii romani din Afganistan, care asigura paza taberei din orasul Kandahar, folosita de militarii coalitiei internationale, vor lua "masuri speciale" in ziua de 11 septembrie a.c., cand se
Soldatii romani din Afganistan, care asigura paza taberei din orasul Kandahar, folosita de militarii coalitiei internationale, vor lua "masuri speciale" in ziua de 11 septembrie a.c., cand se implineste un an de la atentatele teroriste din SUA. La o conferinta de presa organizata, ieri, la Bucuresti, generalul Sorin Ioan, seful Directiei Operatii si Instructie din Statul Major General (SMG), a spus ca nu poate da detalii asupra masurilor care se vor adopta la Kandahar - probabil pentru a exclude posibilitatea contracararii lor de catre eventuali teroristi, tentati sa marcheze implinirea unui an de la atentatele din SUA prin alte actiuni similare. Generalul Sorin Ioan a mentionat ca, pana acum, cea mai dificila zi pentru militarii romani din Afganistan a fost 4 iulie (Ziua Nationala a SUA, care putea fi folosita de talibani ca prilej pentru un atac). Pentru a diminua riscurile, in ziua de 4 iulie in tabara de la Kandahar "nu s-a organizat nici un fel de activitate sociala sau culturala", iar "nivelul de vigilenta privind paza si securitatea bazei a fost sporit". La misiunile de lupta, din batalionul romanesc vor participa 1-2 companii, plus forte de sprijin. Pentru zilele in care executa misiuni de lupta, militarii romani primesc diurna dubla - 80 de dolari pentru ofiteri, respectiv 60 de dolari pentru subofiteri si pentru militarii angajati pe baza de contract.





















































