Micii producători vor putea vinde produse în pieţe fără a se mai înregistra | adevarul.ro

Micii producători vor putea vinde produse în pieţe fără a se mai înregistra

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Reprezentanţii ANSVSA şi micii producători au ajuns la o fomă finală a ordinului ce interzicea vânzarea directă în pieţe a produselor alimentare, iar ţăranii vor putea vinde fără să se

Reprezentanţii ANSVSA şi micii producători au ajuns la o fomă finală a ordinului ce interzicea vânzarea directă în pieţe a produselor alimentare, iar ţăranii vor putea vinde fără să se înregistreze ca persoană fizică autorizată şi nu vor fi obligaţi să îşi ambaleze îndividual produsele, transmite NewsIn.

Preşedintele federaţiei Agrostar, Ştefan Niculae, a declarat pentru NewsIn, că în urma întâlnirii de luni, cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, s-a decis ca ţăranii să poată vinde în continuare produsele agroalimetare în pieţe, pe baza certificatului de producător agricol, iar etichetarea să poată fi realizată pe recipientul în care este transportată marfa în pieţe.

Niculae a mai adăugat că au fost scoase din ordin articolele care prevedeau ca oierii să aibă apă curentă la stână, dispozitive de uscare a mâinilor şi gresie în înteriorul stânelor, fiind păstrate doar condiţiile privind igiena şi siguranţa alimentelor.

Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Ilie Sârbu declara recent că ţăranii vor putea să vândă în continuare, ei având deja documente şi analize de laborator. "A fost un ordin excesiv din partea agenţiei  (Agenţia Naţională Sanitar Veterinară-n.r.)", declara Sârbu.

Peste 300 de ciobani au pichetat recent sediul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), cerând renunţarea la ordinul care interzice vânzarea directă în pieţe a produselor de origine animală.

La începutul anului 2007, ANSVSA a emis un ordin prin care era interzisă comercializarea produselor primare, lapte, brânză, carne, la nivel naţional, vânzarea fiind permisă doar pe raza judeţului.

Ulterior, potrivit unui proiect emis de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), produsele au putut fi comercializate pe piaţa naţională, în acest sens fiind acordate derogări în ceea ce priveşte respectarea normelor europene privind igiena produselor produselor alimentare. Derogarea a expirat la 1 februarie 2009.

Top articole

Partenerii noștri