Meteo:Ploi pe arii extinse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presiunea atmosferică se menţine scăzută în zona Mării Baltice, în Europa Centrală şi în bazinul Mării Mediterane. Nord-estul Oceanului Atlantic şi Câmpia Rusă rămân în câmp de presiune ridicată.

Un sistem frontal care uneşte cele trei zone depresionare, dintre care cea mai activă este la adăpostul Munţilor Alpi, va determina aspectul şi evoluţia vremii şi în ţara noastră, unde presiunea va continua să scadă uşor.

Vremea va fi instabilă în cea mai mare parte a teritoriului, cerul va prezenta înnorări, temporar accentuate, şi pe arii extinse va ploua.

Ploile vor fi însoţite de frecvente descărcări electrice, de intensificări de scurtă durată ale vântului şi de grindină. În estul ţării, ploile vor fi pe arii mai restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 31 de grade.

Mâine

Vremea se menţine instabilă, cu cerul noros şi ploaie pe arii extinse. Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, de unele intensificări ale vântului, iar, local, cantităţile de apă, vor fi însemnate. Temperaturile maxime, în scădere uşoară, vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade.

Poimâine

Vremea rămâne instabilă. Cerul va prezenta înnorări accentuate şi va ploua pe arii extinse. Ploile vor fi mai ales cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse tot între 20 şi 28 de grade.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite