Meteo: Noapte geroasă în est

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi
Azi

În jumătatea de nord a continentului, presiunea va continua să scadă şi ca urmare Depresiunea Islandeză se va extinde peste mările circumpolare. În restul Europei, presiunea va creşte, mai accentuat în sud-vest, şi se va forma un brâu de presiunea ridicată de la Oceanul Atlantic, peste Marea Mediterană şi nordul ţării noastre până la Munţii Ural.

 În această situaţie, ziua, la noi, va fulgui izolat în estul ţării, iar la noapte în zonele intracarpatice, pe arii relativ extinse, va ninge slab. Vântul va prezenta unele intensificări în Dobrogea, Bărăgan, sudul Moldovei şi la munte. Noaptea şi dimineaţa, în zonele joase din sud şi din est, local se va produce ceaţă, asociată cu depunere de chiciură. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade Celsius, iar cele minime, între -16 şi -6 grade, mai scăzute în depresiuni şi în nord-est.

Sâmbătă

Vreme rece. La sol, presiunea va continua să scadă în nord-vestul continentului şi să crească în rest. La noi, ziua, va ninge slab în zonele din interiorul arcului carpatic, iar în rest va fulgui. Noaptea şi dimineaţa, mai ales în sud şi în est, local se va produce ceaţă. Maximele vor fi cuprinse între -6 şi 4 grade Celsius, iar minimele, între -16 şi -6 grade.

Duminică

Temperatura, în creştere. Dacă nucleul depresionar din nordul continentului se va deplasa spre est şi va cuprinde Peninsula Scandinavică, Ţările Baltice, vestul şi nordul Rusiei, în restul continentului presiunea va continua să crească. Aşa că la noi vremea se va menţine rece. Cerul va fi ceva mai noros în vest şi în nord, unde mai ales noaptea va ninge slab. Maximele vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, izolat mai ridicate în Banat, iar minimele, între -10 şi 0 grade.


Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite