METEO 21 de grade sâmbătă, duminică se răceşte accentuat. A fost emisă şi o informare de vânt valabilă pentru toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii anunţă că vântul va depăşi în unele zone 60-80 de kilometri pe oră
Specialiştii anunţă că vântul va depăşi în unele zone 60-80 de kilometri pe oră

Specialiştii au emis vineri o informare de vânt, valabilă de sâmbătă până luni. La munte, vântul va depăşi 80 kilometri pe oră. În acest weekend vom avea parte de vreme schimbătoare. Dacă sâmbătă ne vom bucura de soare şi de temperaturi de până la 21 de grade, spre seară vremea se va răci şi va ploua în aproape toată ţara, la munte fiind aşteptate chiar şi ninsori. Maximele de duminică nu vor depăşi 15 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o informare de intensificări ale vântului, valabilă de sâmbătă de la 13.00 şi până luni la ora 13.00.

În intervalul menţionat, vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, începând din nord-vestul ţării, iar local şi temporar se vor depăşi viteze de 50-60 de kilometri pe oră. 

În zona de munte vor fi rafale de peste 80 de kilometri pe oră şi se vor semnala precipitaţii mixte, iar la altitudini mai mari vor predomina ninsorile.

Sâmbătă vremea va continua să fi frumoasă în special în sudul şi estul ţării. Maxime vor fi cuprinse între 14 grade în depresiuni şi 20-21 de grade în sud şi în est. În partea doua a zilei un front atmosferic rece va intra prin nord-vestul ţării, prin urmare va începe să plouă în Maramureş, iar noaptea şi în Transilvania, Crişana, Banat, local în Moldova şi doar izolat în rest. În zona montană precipitaţiile se vor transfoma în ninsori.

Vântul va bate moderat în partea de sud, iar la munte intensificările vântului ar putea depăşi 80 de kilometri pe oră.

În Capitală vremea va fi în continuare frumoasă, cu maxime ce vor ajunge până la 19-20 de grade. Vântul va deveni treptat moderat, iar după lăsarea serii norii se vor aduna temporar. 

Duminică vremea se va răci în toată ţara, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade la Baia Marea şi Miercurea Ciuc şi 14 grade la Călăraşi. În regiunile intracarpatice cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse. În restul ţării sunt şi intervale cu soare, iar ploile vor fi pe arii mai restrânse, în special în est. La munte va ninge, iar în Maramureş şi estul Transilvaniei trecător se vor semnala precipitaţii mixte.

Şi în Bucureşti se răceşte, iar la amiază nu vor fi mai mult de 13 grade, valoare apropiată de cea normalul perioadei. Cerul va avea înnorări temporare, vântul va sufla în rafale, iar şansele de ploaie vor fi reduse.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: temperaturile vor urca şi până la 17 grade

În perioada 10 – 23 martie, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod normal, pe 15 martie meteorologii aştepându-se să se înregistreze chiar şi 17 grade Celsius. Nu vom scăpa în totalitate de precipitaţii, iar de pe 19 martie sunt aşteptate ploi moderate cantitativ.

Cum va fi vremea în această primăvară. Prognoza meteo pe următoarele trei luni

Specialiştii au anunţat că în această primăvară vom avea parte de temperaturi normale, excepţie făcând zonele de sud şi sud-est unde va fi mai cald decât în mod normal. Cantităţile de precipitaţii vor fi sub media perioadei.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite