Medicii de familie pierd din sporuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cabinetele care se alimentează cu apă de la fântână sau care se încălzesc cu lemne nu mai primesc finanţare. Doctorii spun că reducerea bonificaţiilor va avea drept efect un exod al personalului medical din mediul rural.

Medicina, poarta spre Occident

Medic român plătit de 24 de ori mai bine în Anglia

Mersi, România, pentru medici ieftini şi buni!

Medicii de familie din mediul rural vor primi finanţare în funcţie de criterii mai exigente, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Sănătăţii (MS) şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Cele două instituţii au modificat cuantumul sporurilor care se acordau până acum doctorilor de la ţară şi care încurajau serviciile medicale acordate în condiţii dificile. Astfel, medicii vor primi mai puţini bani faţă de anii 2008 - 2009 dacă circulă pe drumuri greu accesibile, neasfaltate şi care se blochează pe timp de iarnă. În plus, acest spor nu va mai fi dat decât pentru cabinetele medicale din zonele de deal, munte şi din Delta Dunării.

Altă modificare priveşte mărirea distanţei între punctele extreme ale zonei pe care o are de acoperit medicul, de la 3-6 kilometri, la 10-15. De asemenea, a crescut şi distanţa maximă pentru care doctorul primea bonus în cazul în care era nevoit s-o parcurgă până la cea mai apropiată unitate de primiri urgenţe, de la 10-20 kilometri, la 60-100.

Doctorii: „se vor închide cabinetele"

Noile criterii de încadrare a cabinetelor medicale din mediul rural vor duce la închiderea multor cabinete şi la pierderea de către medici a unor sporuri, susţin Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF). „75% din medicii de familie din mediul rural nu vor mai primi niciun spor, iar pentru restul de 25% acestea vor scădea cu 30 - 40%. Mulţi dintre colegii mei şi-au modernizat dispensarele cu credite pentru care au acum rate de 5.000 de lei, pe care s-au angajat să le plătească pe baza veniturilor care provin din aceste sporuri şi acum sunt într-o mare dificultate", a declarat dr Sandra Alexiu, coordonatorul SNMF pentru mediul rural.

CNAS susţine însă că modificările s-au făcut pentru că din anul 2008 şi până acum multe din drumurile săteşti s-au mai asfaltat şi comunele s-au racordat la apă potabilă şi la gaze, astfel mulţi dintre medici nu mai profesează în aceleaşi condiţii grele pentru care primeau odinioară bonusuri. „Bonificaţia pentru alimentare cu apă din fântână sau pentru încălzirea dispensarului cu lemne nu se mai justifică câtă vreme astfel de cabinete nu mai primesc autorizaţie de funcţionare", a spus directorul CNAS, Dorin Ionescu. 

Bonusuri de încurajare

Pentru medicii care locuiesc în localitatea în care există şi sediul cabinetului medical şi care se află într-o zonă defavorizată, CNAS acordă o bonificaţie suplimentară faţă de vechea legislaţie. „Este ceea ce ne dorim noi, să-i încurajăm pe cei care se mută acolo unde au cabinetul”, a spus directorul CNAS, Dorin Ionescu. El susţine că sporurile pierdute din noile criterii se vor întoarce tot la medici, prin numărul de consultaţii acordate, al doilea criteriu de finanţare după cel al numărului de pacienţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite