Mărturie din infernul celui mai nou drog - Revista presei interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Droguri
Droguri

Presa internă de astăzi scrie despre cel mai nou drog de pe piaţă, compoziţia şuncii produse de Campofrio sau întâlnirea dintre papă şi Susana Maiolo. Printre alte subiecte, averile mai mari de 500.000 € ar putea fi impozitate cu 0,5%, iar metroul Bucureşti-Otopeni se va face pe banii japonezilor.

Mărturie din infernul celui mai nou drog. Unul dintre sutele de tineri care au testat „Special Gold”, amfetamina interzisă în alte state, dar permisă consumului la noi, a descris pentru EVZ coşmarul dependenţei. „Am băgat patru plicuri în trei ore, apoi încă patru, toleranţa îmi creştea repede, alergam după starea de bine, consumam ca bestia. Când nu băgam, îmi clănţăneau dinţii, mă durea maxilarul, mă durea spatele, eram deprimată, mă simţeam dezgustată de mine”. Aşa se rezumă cele patru luni de calvar trăite de Teresa, o tânără de 25 de ani, după experienţa „Special Gold” (4-metylmethcathinone sau me phedron), ultima găselniţă a producătorilor de droguri tari, scrie Evenimentul Zilei.

Porc şi resturi de pasăre. Şunca românească produsă de Campofrio este un produs care are în compoziţie carne de porc şi o serie de alte ingrediente cu posibile efecte adverse asupra consumatorilor. Slănina, carnea separată mecanic (MDM), aditivii alimentari, zahărul şi sarea în cantităţi mari sunt dăunătoare organismului. Grăsimile animale, aterogene reprezintă cea mai mare pondere în compoziţia produsului analizat, atrage atenţia profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Slănina şi carnea separată mecanic de pasăre (MDM) sunt două ingrediente, folosite în cantitate mare, care, consumate în exces, afectează buna funcţionare a sistemului cardiovascular şi a ficatului, potrivit Jurnalul Naţional.

Papa s-a întâlnit cu Susana Maiolo, femeia care l-a lovit. Întâlnirea a fost strict privată, chiar dacă Susana Maiolo era însoțită de părinții ei, și s-a petrecut într-o sală vecină cu aula Sf.Paolo VI unde deabia se încheiase audiența generală de miercuri.  "Domnișoara Maiolo și-a exprimat scuzele pentru incidentul din debutul slujbei de Crăciun. Papa i-a acordat binecuvântarea lui și i-a urat sănatate", a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi pentru ansa.it, potrivit Cotidianul.ro.

Proiect de lege: averile mai mari de 500.000 €, impozitate cu 0,5%. Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu a depus la Biroul Permanent al Camerei o propunere legislativă pentru instituirea din 2010 a impozitului anual de 0,5% asupra valorii nete a averii persoanelor fizice care depăşeşte pragul de 500.000 euro. Surupăceanu propune ca impozitului anual asupra averii persoanelor fizice să fie calculat în funcţie de patrimoniul deţinut de persoana fizică sau familie, inclusiv cel aparţinând copiilor minori, anunţă Gândul.

Metroul Bucureşti-Otopeni se va face pe banii japonezilor.
Japonia va acorda un împrumut în valoare de 315 milioane euro pentru reţeaua de metrou Bucureşti - Aeroport Henri Coanda - Otopeni, potrivit unui anunţ făcut, ieri, de ambasadorul Japoniei în România, Natsuo Amemiya. Acesta s-a întâlnit cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu. Şeful misiunii diplomatice nipone a informat ministrul român al Transporturilor şi Infrastructurii că Guvernul Japoniei a luat decizia de a acorda României un împrumut de tip “Japanese ODA Loan”, în valoare de 41,87 miliarde yeni japonezi (aprox. 315 milioane euro), pentru realizarea proiectului “Legatură de Acces a reţelei de metrou a municipiului Bucureşti cu Aeroportul Internaţional Henri Coanda”, notează Gardianul.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite