Măicuţa Irina Cornici a fost torturată | adevarul.ro

Măicuţa Irina Cornici a fost torturată

Publicat:
Ultima actualizare:
0

După exhumarea cadavrului Irinei Cornici de la Mânăstirea Tanacu şi efectuarea necropsiei, specialiştii de la Institutul de Medicină Medico-Legală au stabilit că măicuţa a murit din cauza

După exhumarea cadavrului Irinei Cornici de la Mânăstirea Tanacu şi efectuarea necropsiei, specialiştii de la Institutul de Medicină Medico-Legală au stabilit că măicuţa a murit din cauza torturii la care a fost supusă în mânăstire. Specialiştii din Comisia Superioară Medico-Legală au stabilit că moartea a fost violentă şi a fost determinată de şocul hipovolemic (scădere a tensiunii arteriale) cu insuficienţă în funcţionarea mai multor organe interne. Legiştii INML contrazic astfel afirmaţiile expertului independent care a susţinut, într-un raport, că moartea femeii a fost provocată de o insuficienţă cardiacă acută survenită "administrării contraindicate şi incorecte ca mod şi ca doză (mare) de adrenalină". Potrivit legiştilor, nu există nicio îndoială că atât privarea de mâncare, cât şi privarea de apă sunt considerate, fiecare în parte, unanim în toată lumea, ca forme de tortură.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite