Video Magazinul fără vânzător care funcționează pe încredere. Clienții își aleg singuri fructele și lasă banii într-o cutie

0
Publicat:

Într-o gospodărie din Tăuții Măgherăuși, județul Maramureș, funcționează un magazin în care nu există casier, program de lucru sau supraveghere. Clienții intră, își aleg singuri fructele și produsele dorite, iar la plecare lasă contravaloarea într-o cutie. Sistemul, bazat exclusiv pe încredere, este una dintre inițiativele prin care o familie de pomicultori încearcă să își valorifice recolta. 

Fructe de pădure din magazinul familiei Foto: captură video
Fructe de pădure din magazinul familiei Foto: captură video

Raluca Cioci administrează, alături de familie, o livadă de aproximativ șase hectare, moștenită de la bunici și cultivată fără erbicide și tratamente chimice.

Cea mai apreciată inițiativă a familiei este însă magazinul de autoservire amenajat acasă, unde cumpărătorii au acces în orice moment al zilei.

„Am deschis un spațiu unde poate intra oricine. Este autoservire. Lumea vede ce fructe am, își alege ce dorește și pune banii în cutiuță”, povestește Raluca Cioci, potrivit G4food.

„Vreau sa mulțumesc celor ce au avut curaj și au intrat, mă bucură mult când văd că merge acest sistem”, spune aceasta, pe FB.

Modelul le permite să își continue activitatea în livadă fără ca cineva să fie nevoit să rămână permanent în magazin.

„Ajung acasă de la cules, verific ce s-a vândut, completez cu fructe proaspete și văd ce mai lipsește”, spune producătoarea.

Pe lângă livada de meri, familia cultivă afine, aronia, afin siberian, agrișe și nuc canadian, unele plantații intrând treptat pe rod. În gospodărie sunt crescute și păsări, iar îngrășământul natural rezultat este folosit pentru fertilizarea culturilor.

O afacere susținută aproape exclusiv de familie

Toată activitatea este realizată aproape exclusiv de membrii familiei. La cules o ajută mama sa, iar în timpul vacanțelor li se alătură și fiica de 11 ani.

În această perioadă, afinele sunt comercializate cu 25 de lei kilogramul, preț stabilit și în funcție de producția limitată din acest an. 

Produsele familiei ajung și la târgul „Roade de oraș”, organizat în fiecare vineri în parcarea unui centru comercial din Baia Mare. Cele mai multe sunt însă vândute pe bază de comandă, plasată în timpul săptămânii prin pagina de Facebook a târgului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite