„Mă tem că intră în maternitate”. Experiența revoltătoare a unei românce la interviul pentru o multinațională
O femeie a povestit pe internet cum a fost respinsă la un interviu după ce managera ar fi invocat posibilitatea ca aceasta să intre în concediu de maternitate. Postarea a stârnit zeci de reacții din partea altor persoane care au povestit experiențe similare.

O utilizatoare a platformei Reddit susține că a fost refuzată la angajare după un proces de recrutare pentru o poziție entry-level într-o multinațională din București, iar ulterior ar fi aflat motivul neoficial al deciziei.
Potrivit relatării sale, după mai multe luni în care și-a căutat un loc de muncă în domeniul business strategy, a obținut un interviu prin intermediul unei cunoștințe care lucra în companie. Ea spune că a trecut de primul interviu cu departamentul de resurse umane, însă al doilea, cu managera echipei, i s-a părut neobișnuit.
Utilizatoarea afirmă că în timpul discuției au fost abordate în principal activitatea companiei și persoanele cu care a lucrat anterior, iar spre final ar fi fost întrebată ce a făcut în facultate și dacă are iubit.
După ce a primit răspunsul negativ, aceasta susține că prietena sa a încercat să afle motivul refuzului. Potrivit postării, explicația oferită informal ar fi fost că managera se temea că o eventuală angajare s-ar putea transforma rapid într-un concediu de maternitate, ceea ce ar afecta bugetul proiectelor.
„Acum stau și mă întreb dacă nu cumva refuzurile din ultimele luni au avut ceva similar la bază”, a scris aceasta.
Postarea a generat numeroase comentarii din partea altor utilizatori, care au relatat experiențe pe care spun că le-au avut la interviuri sau în relația cu angajatorii.
Unii au afirmat că au fost întrebați dacă au credite, dacă locuiesc în chirie sau într-o locuință proprie, dacă au partener ori copii, susținând că astfel de întrebări ar fi fost folosite pentru a evalua situația lor personală.
Alți utilizatori au povestit că au considerat că au fost dezavantajați din cauza lipsei unor obligații financiare sau familiale, în timp ce o altă persoană a susținut că un fost manager ar fi descris-o drept „dificilă” deoarece lucra de acasă atunci când avea probleme de sănătate în perioada menstruației.






















































