Lista localităţilor din România cu incidenţă ridicată. Valoare record pentru Capitală de la începutul pandemiei | DOCUMENT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
coronavirus covid 19 Foto Comisia Europeana

Grupul de Comunicare Strategică a publicat noua listă cu localităţile cu incidenţă ridicată. În acest moment, Capitala are o rată de infectare în creştere, ajungând duminică la 18,05 la mie, faţă de 16,07 la mie cât se înregistra sâmbătă. Incidenţa de duminică din Capitală este un record de la începutul pandemiei.

Masca de protecţie este din nou obligatorie

Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile, începând de sâmbătă, 8 ianuarie. Atunci vor intra în vigoare noile restricţii şi măsuri care se vor aplica în contextul valului 5 al pandemiei de COVID-19 din România.

Printre acestea se numără purtarea obligatorie şi corectă a măştii chirurgicale sau tip FFP2 în toate spaţiile publice închise şi deschise, cu excepţii.

Principalele modificări:

Prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe întreg teritoriul ţării, începând cu data de 8 ianuarie 2022

Purtarea măştii de tip medical sau FFP2 în toate spaţiile închise şi deschise. FFP înseamnă „piesă facială filtrantă” şi este un standard european pentru eficienţa măştii. Acest tip de mască filtrează cel puţin 94% din toţi aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2, precizează autorităţile.

Excepţie de la măsura cu măştile fac următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

b) persoanele care sunt singure în birou;

c) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;

d) reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;

e) vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public;

f) persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive

Alte măsuri:

Menţinerea măsurilor în vigoare referitoare la participarea persoanelor la activităţi până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori;

Participarea persoanelor în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori.

De la această regulă sunt exceptaţi operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Aceşti operatori economici sunt restricţionaţi la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situaţia în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Aceeaşi măsură se aplică şi în ceea ce priveşte activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite