Liderii protestatarilor de la Cotroceni, printre care se află şi Bogdan Hossu, amendaţi cu 10.000 de lei
0Sindicaliştii care au făcut parte din delegaţia care a participat la discuţiile de la Palatul Cotroceni din timpul mitingului ilegal de vineri au primit amenzi de câte 10.000 de lei. printre amendaţi se află preşedintele Cartel Afla, Bogdan Hossu şi preşedintele SNFP Sebastian Oprescu, informează Mediafax.
Jandarmeria i-a amendat, în 24 septembrie, pe cei zece reprezentanţi ai protestatarilor de la Palatul Cotroceni care au intrat să discute cu Gabriel Pişcociu, consilier de stat pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, potrivit preşedintelui Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Marian Gruia. Potrivit acestuia, din delegaţie făceau parte patru lideri de sindicat poliţişti, ceilalţi fiind reprezentanţi ai diferitelor sindicate afiliate la Confederaţia "Cartel Alfa".
Acesta a declarat că nu înţelege de ce au primit amenzi cei care au făcut parte din delegaţia de negociere deoarece nu ei au semnat protocolul de desfăşurare a mitingului cu Primăria Capitalei. "Au fost alte două persoane de la «Cartel Alfa» care au semnat protocolul, iar pe noi ne amendează ca «organizatori»", a declarat Gruia, citat de Mediafax. Potrivit liderului sindical, printre cele două persoane responsabile de miting se numără secretarul general al "Cartel Alfa" Ioan Homoş.
Toţi cei nouă lideri de sindicat au declarat că vor contesta în instanţă deciziile prin care sunt amendaţi.
Circa 6.000 de sindicalişti ai "Cartel Alfa", majoritatea poliţişti şi angajaţi ai penitenciarelor, au plecat într-un marş ilegal de la Guvern spre Palatul Cotroceni, unde au aruncat cu caschete şi lumânări şi au strigat "ieşi afară javră ordinară". În urma protestului ilegal, atât preşedintele, cât şi premierul au renunţat la serviciile de escortă ale Poliţiei, iar Vasile Blaga a demisionat din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor.
Pe baza imaginilor deţinute de Jandarmeria Capitalei au fost identificaţi şi trei poliţişti care aveau armele asupra lor la miting, potrivit unor surse din MAI citate de Mediafax. Imaginile au ajus la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, pentru continuarea cercetărilor.
CSAT se va întruni în şedinţă, joi, la ora 13.00, la Cotroceni, când, cel mai probabil, va fi prezentat şi raportul Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI referitor la incidentele petrecute în 24 septembrie.























































