Liber la jaf in apele teritoriale romanesti
0* Judecatoria Constanta a suspendat pescarilor turci condamnarea la inchisoare pentru braconaj * Cei 8 au adus un prejudiciu de 14,5 miliarde lei statului roman
Dupa achitarea braconierilor bulgari - gasiti vinovati de prejudicierea statului roman cu peste 1,5 miliarde lei, ca urmare a pescuitului ilegal, cu plase si unelte interzise prin conventii internationale - Judecatoria Constanta ii miluieste si pe cei 8 comandanti de pescadoare turcesti prinse in flagrant de Politia de Frontiera, in 17-18 aprilie, cu suspendarea pedepselor. Instanta a luat probabil in calcul bunele relatii dintre Romania si Turcia si a fost sensibila la argumentele apararii, cu "ratacirea" infractorilor prin zona noastra. Argument care poate fi demontat cu usurinta, din moment ce - se stie cu certitudine - pescadoarele in culpa sunt echipate cu radare si aparatura electronica ultimul tip. Nici daca, prin absurd, toti cei de la bord ar fi dormit bustean, vasele n-ar fi luat-o aiurea, in deriva. In plus, cand Politia de Frontiera le-a luat urma, somandu-i sa se identifice si sa-si prezinte documentele la control, ei au incercat sa scape cu fuga. Inca de la vederea granicerilor, ei au aruncat peste bord grosul pestelui braconat. Au fost necesare multe ore si personal de specialitate de la Politia de Frontiera, Institutul Roman de Cercetari Marine "Grigore Antipa" si Inspectoratul Judetean pentru Protectia Mediului pentru a aduna post-festum probele incriminatorii: zeci de kilometri de plase cu ochiuri mici, peste 35 kilometri de setci de calcan, zeci de delfini, calcani si chiar rechini morti sau in stare de putrefactie scosi din navoadele ucigase. Punand cap la cap toate aceste dovezi de necontestat, expertii fac vorbire despre un prejudiciu de peste 14,5 miliarde lei. Instanta tomitana a decis ca acesti bani sa fie recuperati, in solidar, de la comandantii Oscan Oscan, Oscar Hacan, Sahin Sefer, Erdic Tacsin, Dafer Fertel, Altai Haluc, Sahim Mehmet si de la seful de echipaj Gigin Cadar, condamnati la 4 ani de inchisoare, cu suspendare conditionata, asta insemnand ca timp de 3 ani sunt obligati sa-si caute de lucru prin Romania. Sentinta data de prima instanta nu este insa definitiva si Parchetul Constanta are intentia sa faca recurs.























































