Legislativul de la Chisinau i-a ridicat imunitatea parlamentara lui Iurie Rosca
Majoritatea comunista din Legislativul de la Chisinau a decis, joi, ridicarea imunitatii parlamentare a deputatului opozitiei crestin-democrate, Iurie Rosca, pentru "organizarea mai multor actiuni de
Majoritatea comunista din Legislativul de la Chisinau a decis, joi, ridicarea imunitatii parlamentare a deputatului opozitiei crestin-democrate, Iurie Rosca, pentru "organizarea mai multor actiuni de protest neautorizate". O decizie similara a fost luata saptamana trecuta in cazul altor trei deputati crestin-democrati - Vlad Cubreacov, Stefan Secareanu si Valentin Chilat. Decizia Parlamentului de la Chisinau survine dupa ce, la 5 februarie 2004, procurorul general al Republicii Moldova, Valeriu Balaban, a solicitat Legislativului moldovean ridicarea imunitatii parlamentare a celor patru deputati crestin-democrati, in vederea trimiterii lor in judecata pe cauza administrativa. In demersul Procuraturii se mentioneaza ca acestia au organizat si participat la actiuni de protest neautorizate in fata Ambasadei Federatiei Ruse si a sediului Televiziunii, precum si la marsuri neautorizate pe strazile Chisinaului. Procuratura Generala a mai solicitat Parlamentului ridicarea imunitatii parlamentare a deputatilor Iurie Rosca, Stefan Secareanu si Vlad Cubreacov in vederea trimiterii lor in judecata pe cauza penala. Cei trei deputati sunt acuzati ca, "in cadrul actiunilor de protest desfasurate la 25 noiembrie 2003 si 1 ianuarie 2004 in centrul Chisinaului, in fata sediului Ambasadei ruse, sub conducerea lor si cu participarea lor activa au fost arse drapele de stat ale Rusiei, portrete ale presedintelui Rusiei, Vladimir Putin". Aceasta ultima solicitare a Procuraturii a fost transmisa, joi, spre examinare Comisiei juridice pentru numiri si imunitati din cadrul Parlamentului moldovean.




















































