Legea cinematografiei naştecontroverse
Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România protestează faţă de promulgarea Legii cinematografiei. Potrivit prevederilor documentului legislativ, companiile private trebuie să plătească,
Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România protestează faţă de promulgarea Legii cinematografiei. Potrivit prevederilor documentului legislativ, companiile private trebuie să plătească, în funcţie de obiectul de activitate, un procent din valoarea profitului, în contul cinematografiei. În cazul caselor de pariuri, este vorba de 4% din profit, în condiţiile în care în prezent această contribuţie este de 1%. Daniel Smeadă, directorul executiv al Asociaţiei Organizatorilor de Pariuri, susţine că este anormal să finanţezi din fonduri private un sector de stat aproape mort.




















































