Lege specială pentru privatizarea Automobile Craiova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul va emite o lege specială pentru privatizarea Automobile Craiova, pentru că pretenţiile companiei Ford, singurul ofertant, nu se încadrează în cadrul legislativ actual, a

Guvernul va emite o lege specială pentru privatizarea Automobile Craiova, pentru că pretenţiile companiei Ford, singurul ofertant, nu se încadrează în cadrul legislativ actual, a declarat pentru NewsIn, Sebastian Vlădescu, preşedintele Comisiei de privatizare.

"Am primit mandat de la Guvern să negociez în cadrul unei legi speciale pentru privatizarea Automobile Craiova. Pretenţiile Ford, pe care nu le pot face publice încă, nu se regăsesc în cadrul legislativ pentru privatizare. Ford vrea să preia o societate curată", a precizat Vlădescu.

Potrivit acestuia, reprezentanţii Ford nu au cerut facilităţi fiscale, însă vor să fie clarificate toate problemele legate de societatea Automobile Craiova, de la cele referitoare la datoriile către stat până la cele legate de răspunderea pentru maşinile produse de fostul proprietar, Daewoo, şi aflate încă în circulaţie.

"Dacă vom acorda ajutoare de stat, acestea se vor încadra cu siguranţă în schemele de ajutor agreate de Uniunea Europeană", a afirmat Vlădescu, adăugând că preţul de cumpărarea nu a făcut încă obiectul negocierilor cu compania americană.

Secretarul de stat din Ministerul Finanţelor speră că legea va fi aprobată de Parlament în septembrie, pentru că "cei de la Ford nu sunt dispuşi să aştepte până în 2008".

Ford Motor Company este singurul ofertant pentru preluarea Automobile Craiova. Anunţul de privatizare a pachetului de acţiuni de 72,4% deţinut de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Automobile Craiova (Daewoo) a fost publicat pe 23 mai. Ofertele finale au putut fi depuse până pe 5 iulie.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite